ARMATA ROMANA LA CUMPANA EXISTENTEI SALE

Cine îşi bate joc de oastea ţării? Text reprodus din Ziarul Romania Mare din 4 şi 11 ianuarie 2016

Vitejii de la Cãlugãreni, comandanţii şi ostaşii care învinseserã cea mai mare putere militarã a lumii din acel moment – armata otomanã – au fost prigoniţi şi eliminaţi fizic timp de peste 40 de ani, dupã ce, la 1601, Mihai Reântregitorul de Patrie a fost asasinat, în scopuri meschine, de un tradãtor pe nume Basta. Complotul prin care a fost asasinat Mihai Viteazul, în tabãra militarã de la Cîmpia Turzii, s-a comis din cauza mândriei, trufiei şi lãcomiei celor care veniserã sã-şi adape caii cu cîteva sute de ani înainte, cete de turco-mongoli sosiţi de dincolo de Urali, cãrora nici mãcar creştinarea nu le-a schimbat concepţiile de viaţã criminale şi antihumanitariste. Chiar şi acum, comit acte de terorism. Nici militarii din urmãtoarele generaţii nu au avut o soartã mai bunã, dupã lovitura de stat prin care Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Unirii din 1859 a fost înlãturat de la tron de cãtre boierii trãdãtori de neam şi ţarã, care au adus la conducerea Principatelor Unite persoane din alte naţii şi credinţe, strãine de spiritul neamului nostru greu încercat în Istorie, care au ocupat tronul ţãrii fãrã o justã cauzã. Prin grija unor forţe oculte din statele apropiate de la Apus şi de la Rãsãrit, militarilor care au format primele unitãţi combatante de infanterie, artilerie, geniu, logistice, poliţie, serviciul de siguranţã al statului, aşa cum se consemneazã în presa vremii, sub pretexte absurde şi injuste, de aşa-zisã corupţie, erau purtaţi prin tribunale, primind ani grei de temniţã şi ocnã, ca un fel de rãzbunare pentru contribuţia acestora la unitatea celor douã provincii locuite de acelaşi neam majoritar şi de întemeietori ai unei armate moderne, democrate, scăpate de canoanele regulamentelor organice sau ale destructurărilor din timpul domniilor fanariote. Chiar sforarii camarilei regale comiteau acte abominabile faţă de militari şi armată, în scopul influenţării justiţiei şi a opiniei publice, împotriva demnitarilor militari români, inclusiv diplomaţi. Aceştia, complet nevinovaţi, dupã ce erau trimişi la ocnã, li se confisca averea, iar familiile erau obligate sã plece în bejenie, în Occident. Poeţii şi scriitorii, ziariştii, artiştii plastici, dramaturgii şi megieşii unionişti au fost supuşi, dupã izgonirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unor supravegheri şi represiuni nedrepte din partea poliţiei secrete regaliste, pentru a stinge din mintea românilor orice urmã de patriotism şi dragoste de ţarã. Programa şcolarã s-a modificat în sensul în care limba românã avea un numãr redus de ore de predare, în schimb, limba germanã şi rusã, greaca şi ebraica erau predate intensiv, iar din istoria şi geografia patriei s-au scos zeci de capitole, care vorbeau despre istoria veche şi despre teritoriile ocupate de popoarele pre-socratice de neam dac, trac sau getic. Nici Biserica Ortodoxã nu era scutitã de persecuţii în favoarea catolicilor şi protestanţilor, precum şi a unor secte pradoslavnice de rit vechi, constituite artificial. În acei ani, un jurnalist şi poet ca Mihai Eminescu era marginalizat şi supravegheat non-stop, din înalt ordin regal, de poliţia secretã obedientã coroanei venite din Germania, fiind frecvent fãcut nebun pentru convingerile sale patriotice. Exegeza literalã obedientã şi cercurile regaliste antiromâneşti vorbeau despre acest ilustru cãrturar român ca despre un om lipsit de talent literar, fiind obligat sã se mute de la o redacţie la alta, sau fiind lipsit de mijloace materiale de trai. Chiar şi după moartea acestuia familia sa a avut de suferit, deoarece anumite etnii sau persoane având o morală discutabilă, au dorit să-i vândă manuscrisele şi obectele personale, în contul unor pretinse despăgubiri, pentru aşa zise calomnii din articilele publicate de genialul publicist. Vãduvelor şi orfanilor eroilor de la Griviţa, Rahova, Vidin, Plevna, care au luptat în Războiul de Independenţă de la 1877, mult timp nu li s-a recunoscut statutul şi nici nu au primit vreo recompensã materialã pentru supremul sacrificiu fãcut de soţii şi taţii copiilor, aceste familii fiind nevoite sã umble în zdrenţe sau sã lucreze cu ziua pe la negustorii greci sau armeni, pentru a se întreţine. Ofiţerii şi ostaşii care au fost glorificaţi de presa vremii, pentru eroismul lor din timpul luptelor cu armata turcã, nu numai cã au fost uitaţi şi trecuţi în rezervã fãrã drept de pensie, dar au fost prigoniţi de autoritãţile vremii, mulţi dintre aceştia dispãrînd fãrã urmã, fãrã a se mai şti locul de îngropãciune. O urã atavicã generatã artificial împotriva glorioasei Armate Române, care cu sacrificiul miilor de ostaşi a cucerit Independenţa României, a fost dominanta cu care s-a continuat prigonirea apãrãtorilor patriei şi în Secolul XX. Dupã ce armia românã a luptat cu glorie şi eroism în primul rãzboi mondial, la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Jiu, Budapeste, avînd pierderi de sute de mii de victime: morţi, rãniţi, dipãruţi, mari mutilaţi şi dupã înfãptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, patria noastrã întrînd în hotarele de drept ancestrale, a continuat cu şi mai mare rîvnã prigonirea ofiţerilor şi ostaşilor români patrioţi, fiind consideraţi o piedicã în spolierea bogãţiilor aparţinînd domeniului public. Puşcãriile şi ospiciile de nebuni au fost din nou umplute de eroii neamului, deoarece nu s-a dorit reinserţia lor socialã, şi nici plata unor drepturi financiare cuvenite, deoarece dacă s-ar fi făcut aceste plăţi de la buget, nu ar mai fi avut de unde sã fie periat bugetul ţãrii de zeci de milioane de lei aur de cãtre casa regalã. Mai mult în anul de graţie 1916 suveranul a hotărât în mod despotic, şi autarhist, în conivenţă cu spionajul britanic şi Ohrana Ţaristă, să predea Teazaurul României, în custodia Rusiei, pentru ca ulterior, sã-l facã pierdut. Din acest tezaur, în 1956 URSS a restituit o mică parte, respectiv Cloşca cu Puii de Aur şi câteva tablouri, rămânând nerestituită cantitatea de 197 de Tone de aur, parte în lingouri, parte în monezi, icoane, odoare sfinte, cărţi rare, etc. de o valoare instimabilă. Suplimentar URSS a mai preluat în luna septembrie 1944, 369 Tone de Aur din Tezaurul Băncii Naţionale, cu complicitatea suveranului de atunci, Regele Mihai, care a primit în schimb o medalie Pobeda de la sovietici şi un avion de transport militar. Referitor la aceste tezaure, care aveau în total 566 Tone de Aur cu titlul 99,99999% puritate şi a vaorii reactualizate a acestor tezaure de 350 miliarde euro, în lipsa cărăra România nu s-a putut dezvolta şi moderniza corespunzător, se menţionează că numitul Guvernator Isărescu Mugur de la Banca Naţională, deşi era obligat potrivit fişei de post şi a atribuţiunilor de serviciu, să stăruie să recupereze aceste valori ale naţiunii noastre, timp de peste 26 de ani, din motive necunoscute, dar foarte suspecte, nu a redactat nici măcar o simplă scisoare prin care să solicite retrocedarea tezaurelor şi dobânzile aferente perioadei de întârziere de la retrocedare. Suspect este şi faptul că acele garanţii păstrate de Rusia în custodie, reprezentau peste 500 miliarde dolari, el a semnat angajarea unor credite externe care acum sunt de 168 miliarde euro, girând împrumuturile cu alte garanţii, adică zăcămintele minerale din ţară şi aflate în platforma continentală a Mării Negre, fapte deosebit de grave, care au produs deficite la fondurile de salarii şi pensii şi neexecutarea unor lucrări din infrastructură. Suspect este faptul că organele în drept, amână nejustificat lămurirea acestei cauze cu un impact social deosebit, ce a condus la pauperizarea întregii populaţii. Ori, dacă în 26 de ani BNR nu a redactat nici măcar o simplă scrisoare pentru restituirea tezaurului, dimpotrivă, aceasta umblînd mai mult să asigure facilităţi financiare sporite băncilor străine, este un lucru de neimaginat. Umilinţa şi represiunea injustă împotriva armatei şi ofiţerilor combatanţi în al doilea Război Mondial, a continuat şi după împuşcarea Mareşalului Ion Antonescu din 1 Iunie 1946. Au fost persecutaţi aşii aviaţiei române, vânătorii de munte, geniştii şi artileriştii, comandanţii de regimente, divizii şi armate, comandanţii de la jandarmi şi servici secrete şi, în general, ofiţerii şi militarii decoraţi pentru merite deosebite. Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi (mai ales cei din Basarabia, care au fost deportaţi în Siberia), sau au primit ani grei de temniţă la Jilava, Gherla, Rahova, la Canal, în Deltă. Fără nici un drept de pensie, pentru cei care aveau dreptul potrivit legii să o primească mulţi comandanţi de armată au ajuns păzitori la vite, muncitori necalificaţi, hingheri sau lucrători cu ziua prin agricultură. Partidul impus la putere de ocupantul aliat, a format cadrele de represiune pentru persecutarea militarii-eroi, sau ofiţerii supravieţuitori, aceştia primind fără vreo vină pedepse cu detenţia pe viaţă sau condamnarea la moarte, fiind consideraţi duşmani ai poporului, deoarece luptaseră pentru reîntregirea ţării, fiind urmăriţi şi persecutaţi peste tot pe unde mergeau. Puţini apărători ai patriei au scăpat fără condamnări cu pedepse aspre, insă cei mai mulţi au murit ca urmare a tratementelor dure de exterminare la care au fost supuşi de călăii sistemului obedient lui Stalin. Devenise o sarcină de partid ca intelectualii, şi militarii patrioţi, să fie supravegheaţi, filaţi, urmăriţi penal, blocaţi sau condamnaţi pentru fapte iluzorii, mulţi dintre aceştia plătind cu viaţa, precum Leontin Sălăjan, Ion Ioniţă, Vasile Milea, Velicu Dumitru, Grigore Baştan şi mulţi alţii. La fel se întîmplă, din păcate, şi în prezent. Neplata la timp a soldelor, pensiilor la nivel european, într-un stat care are suficiente resurse materiale şi bogăţie publică, neglijarea acordării drepturilor de hrană, etc., fondul de salarii şi pensii fiind diminuat în favoarea cumpărării unor vase de luptă depăşite tehnic, rachete antitanc, avioane uzate, aruncătoare a căror ţevi explodeaxă în poligon, maşini de teren din import, şi închiderea fabricilor de autocamioane, tancuri şi transportoare blindate şi maşini de teren, avioane, helicoptere armanet de artilerie, rachete şi tahnică de geniu, desfiinţarea industriei de apărare, a arsenalelor armatei, concomitent cu scăderea efectivelor şi deturnarea de la scopul armatei de apărare a patrei şi transformarea în companii de mercenari cere luptă prin lume pentru interesele unor companii multinaţionale, etc. Din această cauză, un număr imens de colegi au decedat prematur, iar la apelurile solemne ale promoţiilor de absolvenţă au răspuns un număr tot mai mic de camarazi. Oare cine ne urăşte aşa de mult încît să ne vadă dispăruţi de pe acest pămînt. Se poate constata că foarte mulţi miniştri, generali, colonei, sute de ofiţeri de armată, poliţie şi poliţie de frontieră sau de la jandarmerie sau servicii secrete sunt judecaţi şi condamnaţi pentru abateri disciplinare, fără a se mai ţine cont măcar de hotărîrea comandanţilor acestora. Anticorupţia este utilizată ca un instrument de poliţie politică şi împotriva militarilor. Nici acum oastea ţării şi Apărătorii Patriei România nu sînt scutiţi de o represiune financiară injustă, comisă în formă calificată şi continuată de autorităţile puterii legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost emise, fără justă logică juridică, acte normative care intră în contradicţie unele cu altele, formînd o legislaţie stufoasă, care limitează, pe zi ce trece, drepturile militarilor. În fond, militarii noştri sînt buni numai pentru a muri în luptă prin Afganistan, Kosovo, Kandahar, Irak, iar cînd este vorba de obligaţiile statului faţă de aceştia, toată lumea se face că plouă, inclusiv şeful statului. Acum, la elaborarea bugetului pentru anul 2016, banii militarilor au fost redirecţionaţi din condei pentru creşterea salariilor şi indemnizaţiilor preşedintelui şi consilierilor săi. De asemenea, s-a „lucrat“ pentru dublarea salariilor primului-ministru, a miniştrilor, a consilierilor, a primarilor, prefecţilor, consilierilor locali, municipali şi judeţeni, a celor din învăţămînt şi administraţia publică locală sau centrală, pentru finanţele publice. Pînă şi parlamentarii şi-au votat o lege a lor, trecînd peste conflictul de interese, prin care şi-au triplat veniturile. Doar armata şi militarii în rezervă sau retragere au rămas de căruţă, adică se încearcă să li s-au redus veniturile cu 60%, pînă la plafonul jumătăţii salariului minim pe economiei. Această acţiune, de eliminare fizică prin holocaust şi extincţie a Armatei Române, produsă imediat după 1990, şi continuată acum, cînd mai avem 15% din efectivele şi tehnica de luptă de atunci, este constantă şi din ce în ce mai puternică. Represiunea Apărătorilor Patriei, avînd un element de continuitate istorică de mai bine de patru secole, militarii activi şi rezervişti au fost umiliţi, minţiţi, exterminaţi şi lăsaţi fără sprijin material la vîrste înaintate, prin legi strîmbe, făcute în numele duşmanilor statului nostru, iar acum, pentru anul 2016, se pregăteşte distrugerea explicită a sistemului naţional de Apărare, prin aruncarea în mizerie a ostaşilor Patriei. Nu pentru acest lucru a trecut armata de partea poporului acum 26 de ani, în însângeratul Decembrie 1989. Din peste 5 milioane de luptători, militari activi, rezervişti moblizabili şi gărzi naţionale, armata actuală numără circa 16.600 de efective trupă, iar serviciul militar obligatoriu, aşa cum este în toată lumea fost eliminat.Oare ne gîndim că dacă la Clubul Colectiv fetele şi băieţii ar fi urmat un stagiu minim de pregătire militară şi de disciplinare sau de învăţare cum să acţioneze în situaţii diferite de luptă, poate acum nu am mai fi avut peste 200 de victime, din care 63 au murit deja.Armata cea Mare a fost tot timpul trup din trupul Patriei noastre, iar acuma a fost tranformată în mercenari de actualii guvernanţi. Întotdeauna în Istorie, începînd de la Burebista, atunci cînd armata a fost umilită şi marginalizată sau pedepsită în masă, prin reducerea soldelor şi pensiilor cu mult sub limita existenţială posibilă, au fost afectate siguranţa şi existenţa statului. Ori, nealocarea de la buget a banilor pentru îngrijirea mormintelor eroilor Patriei din toate timpurile căzuţi pe cîmpurile de bătălie de pretutindeni, prin tăierea banilor pentru funcţionarea capelelor militare, a salariilor preoţilor militari, reprezintă o blasfemie şi o crimă de înaltă trădare împotriva memoriei Eroilor Patrei. Aceştia nu au nevoie de coroane de la politicieni ci de pomenirea lor în neştearsă amintire. Neasigurarea drepturilor de echipament pentru ostaşii şi ofiţerii români de ani de zile, a reactualizării normelor de hrană pentru militari şi familiile lor, lipsirea dreptului de a primi pămînt pentru construcţia de locuinţe, pentru taxele de studii pentru copii, compensaţii materiale pentru nevestele sau soţiile ofiţerilor care nu au serviciu, dar care îngrijesc copii minori, acordarea tichetelor de concedii de odihnă şi de tratament pentru refacerea forţei de muncă, sporuri pentru orele suplimentare prestate în slujba statului, pentru riscurile generate de munca în condiţii speciale a militarilor, pentru acoperirea poliţelor de asigurare pentru accidente de muncă sau decese ca urmare a îndeplinirii misiunilor de luptă etc., acestea sînt tot atîtea acte de barbarie la adresa armatei române, poliţiştilor, jandarmilor, agenţilor de securitate guvernamentali şi privaţi, etc. Dar crima cea mai gravă este discriminarea continuă a militarilor noştri faţă de profesiuni civile fără riscuri, care aduc şi avantaje materiale, cum ar fi de exemplu magistraţii şi funcţionarii guvernamentali, dar mai ales faţă de militarii din celelalte state din Europa şi NATO. Ori, dacă s-a negociet ca odată cu aderarea la aceste structuri asociative să se facă asigurarea inter-operabilităţii tehnicii, logisticii, armamentului, informaţionale şi a metodologiei de instrucţie sau de luptă, cine îşi poate permite să nu ţină cont şi de compatibilitatea financiară profesională pentru persoanele care au aceleaşi grade şi funcţii din diferite armate. Adică principiul european al dreptului muncii, potrivit căruia la muncă egală se va face plată egală, statuta încă din 1789, din timpul Revoluţiei Franceze, nu se mai aplică pe teritoriul României? Să i se dea Cezarului ce este al Cezarului, să se achite imediat şi fără alte formalităţi soldele şi pensiile restante ale militarilor, să fie actualizate la zi, calculate de la data aderării României la NATO, fără nici o cerere prealabilă, ca un drept sacru pentru munca prestată în folosul statului. Persoanele vinovate de neaplicarea principiilor europene ale dreptului muncii şi care au încălcat, cu bună ştiinţă, convenţiile internaţionale de aderare la NATO să fie trimise în judecată în stare de arest preventiv, cu luarea măsurilor de sechestru asiguratoriu. Dacă nici în acest ultim ceas nu se înţelege să se respecte Armata, Statul Român, Naţiune şi Patria, urgent vor trebui desfiinţate toate structurile de putere ale statului şi va fi nevoie să se facă un Referendum pe data de 1 Martie 2016, şi reformarea tuturor instituţiilor, conform solicitărilor transmise de societatea civilă, după drama produsă în Clubul Colectiv, unde au murit tineri nevinovaţi. Libertate, demnitate, onoare, respect, solidaritate, luptă şi pace, stimaţi colegi, asta este ceea ce cerem!

ROMĂNIA ŞI TEUTOCRAŢIA

Teutocraţii, sunt persoane ce au îndeplinit anumite funcţii birocratice de execuţie, pe la diferite structuri neguvernamntale, ce sunt plasate în funcţii de decizie importante, pentru a răspunde unor decizii corporatiste, iraţionale, antinaţionale. Aceştia sunt puşi la butoane ca urmare a unor crize artificiale sau atentate teroriste cu impact mediatic. Derivaţi din teutologi, aceştia de fapt fac mai mult rău entităţilor din subordine şi produc haos în economie dar în special atrag nemulţumirea maselor populare, prin deciziile lor aberate de scădere a condiţiilor de trai, ce maschează o incompetenţă şi o rea-credinţă evidenţă. Fiind impuşi la putere prin malversaţiuni, devin o clasă socială regresivă, contrară declaraţiilor lor publice. Deciziile lor din ce în ce mai aberante, care afectează bunele relaţii de convieţuire socială, contribuie în mod decisiv la alterarea evidentă a stării de spirit a populaţiei şi la demoralizarea acesteia, dar în mod explicit la dizarmoniilor din sistemul de siguranţă, ordine publică dar mai ales a apărării naţionale.

Teutocraţia nu reprezintă un rău public, ci este evident răul cel mai rău posibil, impunându-se ecarisajul acesteia. Criterii precum diseminarea numărul de litigii judiciare la 1000 de locuitori, a numărului debitorilor fiscali, al persoanelor aflate în insolvenţă individuală, al numărului de nemulţumiţi, disperaţi, revoltaţi, sinucigaşi, radicalişti, fundamentalişti, fanatici religioşi, creşterea gradului de excluziune socială a bătrânilor, al copiilor, bolnavilor cronici sau incurabili, al depresivilor, al obsedaţilor sexual, criminalilor, etc., sunt criterii care susţin această teorie. Teutocraţii nu au facultatea şi nici abilitatea de a conduce, ei sunt novici care fără nici un discernâmânt, iau decizii aberante din ce în ce mai grave din punct de vedere existenţia social. Incapacitatea lor de a înţelege fenomenele sociale şi economice, dar mai ales reaua lor credinţă şi lipsa de loialiate faţă de contribuabilii oneşti, conduc la decredibilizarea din ce în ca mai accentuată a acestora în ochii opiniei publice interne şi internaţionale.

Potrivit celor mai multe constituţii, statul trebuie să asigure fiecărui cetăţean un nivel de trai decent, indiferent de conjunctura economică mondială, garantându-i securitatea, libertatea şi dreptul la exprimare, neângădit de suspiciuni şi prezumţii prin care să-i fie încălcată viaţa intimă, liberatea, securitatea, iar cetăţeanul este obligat să contribuie la bunăstarea socială prin munca sa şi prin sprijinirea bugetului colectiv. Aşa ar trebui să funcţioneze bine sistemul, iar actul de guvernare ar trebui să aplice mici corecţii. În lumea modernă, un cetăţean nu poate trăi sub limita de 600 euro pe lună ce reprezintă suma minimă de supraviţuire, balansul fiind în funcţie de bogăţia statului. Nivelul mediu a fost apreciat convenţional începând de la 1.800 euro lunar pentru fiecare persoană fizică, iar gradul de opulenţă este atins la peste 30.000 euro sau mai mult pe lună. Ori teutocraţii în perioada lor de comandă, maximizează profiturile corporatiste diminuând veniturile cetăţenilor, utilizând ca pretext o presupusă criză. De aceea jurisprudenţa consideră această categorie, majoritară la noi în ultimul sfert de secol responsabilă pentru comiterea de acte de cruzime şi chiar de crime prin reducerea sub pragul limită al nivelului de existenţă al populaţiei statului nostru.

Publicaţiile economice, blogurile specializate, analiştii economici praciticieni, au stabilit nivelul alarmant la care s-a ajuns în prezent, când suprataxarea populaţiei şi a companiilor mici coroborate cu falimentul persoanelor juridice dar mai ales a celor fizice sunt acte ostile faţă de cetăţeni, anticonstituţionale, comise de teutocraţi, promovaţi la putere de cercurile de interese oportuniste, speculative şi de mare corupţie instituţională. Raportat la resursele naturale ale solului şi ale subsolului, a bogăţiei domeniului comun public şi privat, noi românii ar trebui să avem un nivel de trai normal şi să fim în primele zece state ale lumii, dacă am beneficia de o conducere inteligentă şi loială aspiraţiilor naţiunii noastre.

Teutocraţii au decis exhaustiv, ca statul şi-şi majoreze pretenţiile financiare faţă de cetăţeni, birurile crescând exponenţial de la un an la altul, costurile generale fiind mărite artificial, concomitent cu devalorizarea artificială a monedei naţionale şi cu limitarea creşterilor salariale şi a pensiilor. Scopul politicii lor a fost scăderea nivelului de trai al populaţiei şi asigurarea unui cadru legislativ favorabil spoliatorilor şi asasinilor economici internaţionali. Teutocraţii la fel ca autocraţii, conduc discreţionar, favorizând marile corporaţii multinaţionale, cercurile financiare de clan, pe cetăţenii străini aşa zişi investitori şi băncile comerciale occidentale, pentru a obţine contra unor comisioane uriaşe (dar foarte greu de dovedit din punct de vedere judiciar) profituri imense pe seama pauperizării populaţiei locale. Foţa de muncă ultracalificată, medicii, informaticienii, maiştri şi muncitorii, profesorii olimpici, au fost nevoită să migreze în masă în alte state. Acestea ar justifica - spun teutocraţii - recolonizarea Romăniei cu migranţi şi colonişti ce vor înlocui treptat populaţia autohtonă, din ce în ce mai puţină şi mai sărăcită. Teutocraţii aspiră chiar la lichidarea Romăniei, cum de altfel s-a mai întâmplat în istorie cu alte popoare lipsite de condescendenţă faţă de apărătorii acestora. Ori aşa cum anumite microorganisme pătrund în corpul uman, distugând mai întâi structurile de apărare, aşa şi la nivel macrosocial, se comite o represiune injustă faţă de militari, poliţişti şi a celor din siguranţă şi justiţie. Structurile de apărare subfinanţate, şi pauperizate cu bună-ştiinţă, devin inutile în faţa unor confruntări energo-informaţionale, asimetrice, hibride, bine disimulate sub masca unor organizaţii subversive sau a unor agenţii private de securitate mondiale, armate de mercenari, aflaţi în solda unor personaje controvesate, dar cu mare putere financiară.

Marile invazii ale popoarelor migratoare, au fost înlocuite cu politici demografice de recolonizare a unor state pe seama producerii unor conflicte majore între diferite categorii sociale, cetăţeni, de diferite etnii, rase, religii, pături sociale, etc., antagoniste, ca enzime şi fermenţi pentru declanşarea unor acte de cruzime sau masacre ce pot degenera în războaie locale, regionale, continentale sau chiar la nivel mondial. În lume se vorbeşte tot mai mult de pericolul unui holocaust planetar şi la noi costurile de apărare şi pentru construcţia de adăposturi şi dotarea cu tehnică de apărare sunt anulate de actualii guvernanţi. Actele se sabotaj, distrugeri, explozii, avarii, incedii, instigarea la comiterea de acte de terorism şi de subminare a puterii unor state, sunt forme asociate acestui fenomen. O analiză economică şi socială exhaustivă aşează Romănia la coada clasamentului lumii moderne. Cine sunt autorii? Chiar şi noi care vedem aceste rânduri suntem complicii lor prin neimplicare şi pasivitate. Se continuă depopularea şi defrişarea, deşertificarea agriculturii şi extincţia asupra populaţiei în general. Teutocraţii vor ajunge în curând să-şi desăvârşească opera de destructurare a patrei noastre, iar opazanţii acestui curent, fie persoane fizice sau organizaţii sunt blocate, marginalizate, compromise artificial, condamnate sau chiar eliniate fizic, sau din sistemul politic, fiind executate silit chiar şi după decesul acestora.

Eliminarea teutocraţilor de la conducerea treburilor statului devine o necesitate obiectivă şi obligatorie în cât mai scurt timp. Nu este nevoie să mai moară oameni pentru a se face aceste schimări. Arhimajoritatea populaţiei Romăniei este facvorabilă acestui demers.

Ori dacă mai marii zilei, nu sunt în măsură să asigure un trai decent tuturor cetăţenilor români, civili sau militari potrivit Constituţiei şi al standardelor internaţionale, se fac presiuni nejustificate de oamenii lui George Soros pentru sistemul unitar de pensii şi salarii (care este o anomalie juridică potrivit dreptului european al muncii).Pe de altă parte un Qestor Şef de Poliţie ajuns acum Ministerul Tineretului şi Sporturilor, respectiv Lipă Elisabeta a dat un Ordin Special la stăruinţa lui Dacian Cioloş, dar mai ales a numitului făptuitor Klaus Verner Johannis (taticul minoritarilor şi duşmanul majoritarilor) privind interzicerea cu ocazia competiţiilor sportive de a se arbora insemnelor statului, respectiv a Drapelului Romaniei Roşu, Galben şi Albastru şi cântarea Imnului de Stat DEŞTEAPTĂTE ROMÂNE, lucruri ce contravin în mod flagrant celor solicitate de societatea civilă ce a ieşit în stadă, după atentatul terorist de la Clubul Colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 63 de tineri nevinovaţi. Pentru aceste motive dar şi multe altele, se vor impune schimbări radicale în viitorul apropiat, iar vinovaţii să fie traşi la răspundere penală cu celeritate şi judecaţi în regim de urgenţă. Teutocraţii vor deveni în curând o specie politică pe cale de dispariţie, iar românii o să trăiască mai bine fără ei. Dar pentru aceasta, avem nevoie de consens şi unitate pentru luarea acestor măsuri, iar apropiata zi de 24 Ianuarie Sărbătoarea Unirii Principatelor Române, de la fosta capitală a Moldovei IAŞI este cel mai prielnic moment. Atunci sunt aşteptate delegaţii consistente de peste o mie de oameni de la fiecare judeţ, indererent de partidul sau formaţiunea pe care o reprezintă, care vor cere un singur lucru: DISPARIŢIE TEUTOCRAŢIEI DE LA PUTERE, ALEGERI ANTICIPATE LIBERE ŞI INTRAREA ÎN LEGALITATE PRIN REPSECTAREA APĂRĂTORILOR PATRIEI ŞI A SOCIETĂŢII CIVILE ÎN GENERAL Numai prin unitate şi solidaritate socială, vom reuşi să ne LUĂM ŢARA ÎNAPOI ŞI SĂ NE RECÂŞTIGĂM DEMNITATEA ŞI ONOAREA. A venit momentul ca teutocraţii- impostori puşi la butoane prin asasinat şi minciună în funcţii de demnitate publică ce le deţin în mod ilegal să fie scoşi din horă şi aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei.DEŞTEAPTĂTE ROMÂNE ŞI HAIDEŢI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ LA IAŞI PENTRU A NE SALVA ŢARA. UNITATE+MÂNDRIE+DEMNITATE+SOLIDARITATE+ONOARE+RESPECT RECIPROC+CONSENS NAŢIONAL+PACE SOCIALĂ

TEORIA CONSPIRATIEI 2016.01.06

VALORI EUROATLANTICE 2016.01.10

ANUL INTERNATIONAL DECEBAL

ANUL 2016 ANUL INTERNAŢIONAL DECEBAL Decebal, Rege dac (87-106), organizatorul si conducătorul a doua războaie de apărare împotriva expansiunii romane a fost înzestrat cu mari însuşiri militare şi politice. Acesta repurtat câteva victorii asupra romanilor. Abil diplomat, a încheiat cu Domitianus, după victoria romanilor de la Tapae, o pace favorabila dacilor (89), dar n-a încetat să se pregătească în vederea unui nou razboi cu romanii, pe care-l prevedea. A intărit armata, a fortificat cetăţile şi a încercat sa coalizeze împotriva romanilor toate popoarele vecine, la fel de ameninţate de cotropirea legiunilor romane. De la răstignirea lui Hristos nu trecuse decât aproape 100 de ani, şi primii creştini antiromani, îşi făceau veacul prin peşterile din ţara dacilor. Mulţi preoţi daci, tolerau pe primii creştini aciuiţi la noi de prigoana romanilor, şi din motive de interese comune, avute împotriva aceluiaşi duşman. Al doilea război cu romanii a început în 101. Deşi s-a apărat eroic, poporul dac a fost supus (în cele două campanii de la 101-102 şi 105-106), iar Decebal s-a sinucis pentru a evita umilinţa captivităţii. Columna, inaugurată în Forul lui Traian la Roma, înfăţişează principalele momente ale războaielor dintre cotropitorii romani şi locuitorii paşnici din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, respectiv popoarele dace, a fost terminată la 12 mai 113, cuprinde 155 scene, cu 2500 figuri. Acum o copie a Columnei Traiana se află expusă în sălime Muzeului de Istorie al României din Bucureşti. Ne place să spunem, cu mândrie, ca noi românii, avem doi mari strămoşi: Traian şi Decebal. Regele Decebal s-a născut între anii 55 si 60 (d.H.), era fiu al lui Scorillo, pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa existand o dovadă scrisă: textul (în limba dacă) “DECEBALUS PER SCORILLO”. Talentul militar al tânărului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal în fruntea armatei, iar când unchiul sau Duras - Diurpaneus a devenit prea bătrân pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului geto-dac. El ocupa tronul Daciei într-un moment în care tendinţele expansioniste ale Imperiului Roman, care-şi stabilise durabil frontiera pe linia Dunării, se accentuau rapid. Era anul 87 (d.H.), când împăratul roman Domitianus pornise o ofensivă împotriva Daciei, iar geţii aveau nevoie de un conducător tânăr, neânfricat si inteligent. Acesta s-a dovedit a fi Decebal. De altfel, întreaga s-a domnie a fost la fel de zbuciumată, trebuind să îşi conducă de nenumarate ori armata în luptele cu legiunile romane cotropitoare. După ultimile cercetări numele de Decebal ar fi un supranume, care înseamnă potrivit lingviştilor CEL VITEAZ, ca urmare a vitejiei demonstrate în luptă, numele sau real fiind DIURPANEU. Dacă despre Traian, împaratul roman se cunosc mult mai multe lucruri, Imperiul Roman atingând in timpul domniei sale cea mai mare întindere, viteazul rege dac Decebal nu a fost atât de glorificat în cronici, deşi este una dintre marile personalităţi istorice ale acelor timpuri şi acestor meleaguri. Totuşi, o excepţionala descriere i-a fost făcută de către istoricul grec Dio Cassius: “ Decebal era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil in a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibacie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, caracteristici care au făcut din el un duşman de temut al romanilor ." Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situaţie dificilă. In urma expediţiei dace din iarna anului 85 în sudul Dunării, Roma organizează prima campanie în inima Daciei. In vara anului 87 o armată de 6 legiuni, secondată de numeroase unităţi auxiliare şi comandată de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traversează Dunărea. Într-un defileu Decebal suprinde într-o capcană fortele romane, în luptă căzând însuşi comandantul roman, prizonieri, trofee şi stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal în Munţii Orăştie. Strălucita victorie îi oferă lui Decebal un răgaz de un an, timp în care neobositul rege încheie alianţe cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmanţii, iazigii si roxolanii, cu marcomanii şi quazii germanici. La un an de la înfrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie să facă faţa unei noi ofensive romane. Imparatul Domitianus, numeste un fruntea legiunilor pe guvernatorul Tettius Iulianus. Patrunzând în Dacia prin Banat, Iulianus este întâmpinat de Decebal, confruntarea îndarjită ce se încheie cu victoria romana. Dar dificultatile întâmpinate de armata romana în Panonia în lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, îl determină pe Domiţian să accepte ofertele de pace făcute de Decebal. Se încheie astfel în anul 89 o pace de compromis între Imperiul Roman şi Regatul Dac, în schimbul unor subsidii în bani, ingineri şi instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuând în urmatorii 12 ani de pace să-şi consolideze puterea şi statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată si instruită, se initiază un vast program de constructii civile si militare, soli încearca să stabilească relaţii cu popoarele şi statele inamice Romei. Dio Cassius descriindu-l pe Decebal spune: "Era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă; ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere;... Politica lui internă a fost de a construi cât mai multe cetăţi de apărare în jurul sediului central al puterii dacice, Sarmizegetusa. Altă preocupare a fost cea de a-şi întări armata. Aceste măsuri au fost luate în vederea unor viitoare războaie cu romanii. După aceste două campanii în anul 89 se încheie pacea între Domiţian şi Decebal. Condiţiile păcii au fost ca dacii să nu mai atace provincii romane, să nu se mai alieze cu duşmanii romanilor, să le returneze romanilor steagurile, armele şi prizonierii romani. În schimb dacii primeau bani, arme, constructori şi meşteri din partea romanilor periodic. Astfel Decebal devine ,,client’’ al Imperiului Roman şi face din această pace o pace avantajoasă dacilor. În anul 96 Domiţian moare şi la tron urcă tatăl lui Traian. După 2 ani Traian moşteneşte tronul şi hotărăşte să se răzbune pe statul dac. Aceasta consideră pacea din anul 89 o pace ruşinoasă pentru poporul romanşi încetează să mai furnizeze dacilor arme şi bani. El urmăreşte cucerirea Daciei din următoarele cauze: bogăţiile Daciei; pericolul pe care îl reprezintă Dacia pentru provinciile romane; dorinţa lui de a-şi mări teritoriul. În anul 101 începe primul război daco-roman încheiat în 102 cu victoria romanilor. Tot în acest an Deceebal semnează un tratat de pace cu Traian ale cărui condiţii sunt ca Decebal să nu mai construiască cetăţi de apărare şi să dărâme zidurile cetăţilor existente, să cedeze unele teritorii din Dacia romanilor, să nu mai încheie tratate de alianţă împotriva Imperiului Roman. Aceste condiţii făceau ca statul dac să fie vulnerabil împotriva unui atac. Decebal realizează acest lucru şi nu respectă nici o condiţie a păcii, el construind cât mai multe cetăţi în zona Munţilor Orăştie. În anul 103 începe construcţia podului peste Dunăre de către Apolodor din Damasc la Drobeta. Al doilea război daco-roman începe în anul 105 şi se sfârşeşte în anul 106 cu înfrângerea dacilor. În urma războiului cetăţile dacice sunt distruse, Sarmizegetusa este incendiată, Dacia devine provincie romană, iar Imperiul Roman îţi îmbunătăţeşte economia. Dacia a fost desfiinţată, însă nu toţi dacii au fost cuceriţi; triburi de daci liberi existau în nordul şi estul provinciei. Viata lui Decebal În iureşul bătăliei, deciziile nu sunt luate întotdeauna doar de căpeteniile oştilor. Nu numai ofiţeri, dar chiar şi grade inferioare, soldatii de rând vroiau să-şi arate bravura şi să se prezinte în faţa căpeteniilor lor cu un trofeu oarecare. Unul dintre aceste trofee a fost însusi capul generalului Oppius Sabinus. Viata lui Decebal - Înfrângerea Romanilor a fost cruntă şi vestea a zburat la Roma cu viteza fulgerului. Soldaţii romani au început să fie bântuiţi de spaimă, ceea ce era extrem de periculos pentru moralul celorlalte armate. Era de aşteptat ca lucrurile să nu se oprească aici. În aceste împrejurări, înşişi Dacii se preocupau de urmările posibile ale victoriei lor. De aceea, în loc ca regele Duras să se gândească la un triumf, după moda generalilor romani, el şi-a făcut un examen de conştiinţă şi şi-a spus că, la vârsta înaintatä la care ajunsese, după optsprezece ani de domnie, îi va fi greu să mai facă faţă altor confruntäri de acest fel. Romanii realizaseră cu multă abilitate „încercuirea politică şi militară" a Daciei, căci, în vest, Iazigii aflaţi în solda imperiului, au devenit apoi aliatii Romei. În răsărit, Geţia Minor era în întregime în mâinile Romanilor iar în nordul Pontului Euxin, regatul bosporan îl stăpâneau tot ei, moştenindu-l după eliminarea lui Mitridate Eupator. Dacii erau conştienţi de greaua lor situaţie şi de aceea regele Duras a socotit că sosise momentul să cedeze tronul unui rege tânăr, dotat cu calităţi politice, diplomatice şi îndeosebi militare. Acesta era Decebal, nepotul său. Vremurile tulburi n-au îngăduit, la sfârşitul anului 86, ca succesiunea la tron să fie însotită de manifestări şi serbări fastuoase. Probabil că au existat ceremonii simple, ca cele ce se fac pe câmpul de luptă, când comanda se trece unui alt şef militar. Nu este exclus ca însăşi armata să-l fi aclamat, după moda romană, câci comunicările în tot spaţiul tracic erau intense şi obiceiurile treceau lesne dintr-o tabărä în alta.Acest lucru este plauzibil avind in vedere reputatia capatata de tânarul rege in luptele din sudul Dunării. Armata romană obişnuia sa aclame şi să hotărască asupra noilor comandanţi, uneori chiar pe câmpul de bătălie, unde virtuţile acestora erau judecate cu severitate. Frontierele fiind permeabile, obişnuintele se împrumutau. Desigur, Marele Sfat al ţării se întrunise la Sarmizegetusa, aducând mulţumirile cuvenite lui Duras. pentru că fusese un rege bun şi, în timpul său, nu se manifestaseră rebeliuni şi sciziuni de seama. Dimpotrivă, curajul arătat la o vârstă înaintată, prin purtarea unui razboi preventiv, după cum o cereau circurnstanţele politice şi momentul, i-au creat o aureolă binemeritată. Asupra investiturii şi proclamării noului ,.rege al regilor Daci" n-au fost discuţii, adunarea nobililor votândul îu unanimitate. Era eroul zilei, întors victorios de pe câmpul de luptă, ca general al oştiIor dace. Nimeni altul mai bine ca dânsul nu putea să devină urmaşul regelui Duras, cu atât mai mult cu cât Decebal era principe mostenitor. In tradiţia traco-dacică, regele era ales pe viaţă si nu întotdeauna fiul celui precedent putea (sau trebuia) să fie ales succesor. El însă avea merite personale, dovedite în luptă, chiar în preajma succesiunii atât de bine chibzuite de unchiul său. N-a avut şi nu era cazul să se vorbească despre alţi candidaţi la suprema comandă a regatului, care se restrângea tot, mai mult sub încleştarea romană. Ultmiul rege dac are parte de cele mai multe izvoare atat scrise cat si arheologice. Se accepta unanim numele DECEBAL desi in cele mai multe izvoare latine apare sub forma DECEBALI iar pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul in limba daca:"DECEBALUS PER SCORILO" ceea ce inseamna "Decebal fiul lui Scorilo". Asadar este posibil ca adevaratul nume al regelui dac sa fie DECEBALUS. DOMNIA Regele Decebal s-a nascut intre anii 55-60 d.Hr., ca fiu al regelui dac Scorilo. Talentul sau militar il ridica in scurt timp in fruntea armatei iar cand unchiul sau DurasDiurpaneus ajunge prea batran ii ia locul bine meritat in fruntea poporului geto-dac in anul 87 d.Hr, cu ocazia ofensivei imparatului roman Domitian. Zbuciumata domnie a regelui dac dureaza pana in anul 106 cand desi este invins nu este ingenuncheat, el curmandu-si viata pentru nu a ajunge viu in mainile dusmanilor sai. CAPITALA Capitala statului dac aflat sub conducerea regelui Decebal era cu certitudine Sarmizegetusa Regia. Acum o capitala in adevaratul sens al cuvantului, mostenirea lasata de Burebista este un oras mult mai complex, inconjurat acum si de o asezare civila complexa. POLITICA INTERNA Putine izvoare s-au pastrat din multele si bine documentatele scrieri care au existat lucru stiut cu certitudine semnate de scriitori care au vizitat Dacia. Dar cele care au ajuns pana la noi, sunt suficiente pentru a realiza tabloul politicii interne dusa de regele Decebal. Pe plan militar isi dezvolta armata, acum adaptata insa la iminentul pericol roman. Pentru aceasta, numeste responsabili cu oastea, o doteaza cu arme noi de tip roman, aducand mesteri latini, primind dezertori din armata romana, studiaza modelul armatei adverse; Pe plan social este de mentionat stratificarea mai pregnanta si mai complexa a păturilor sociale, cu aparatele administrativ, judiciar, religios aferente; Pe plan administrativ construieste un aparat de stat care contine prefecti pentru fiecare ramura economica, la fel si in industrie, detine o cancelarie competenta, aparatul judiciar este mai bine gandit decat cele anterioare aparatul religios se mentine in forma cunoscuta de conducere duală (rege si preot), in plus invatamantul prezinta o dezvoltare mai accentuata in aceasta perioada; Pe plan economic canalizeaza negotul, spre deosebire de perioada Burebista, pe directia Dacia-Imperiul Roman (arheologia confirma cantitatea foarte mare de produse importate iar izvoarele scrise cea exportata), agricultura se mentine la cote superioare cu aceleasi maxime la cereale, ovine si produse apicole. Industria metalifera, fie ca e vorba de metale ferose pentru arme (pentru dotarea puternicei armate), fie ca e vorba de metale pretioase (care ajung sa ia forma numeroaselor podoabe descoperite sau care ajung in visteria regala destul de mare pentru a scoate din impasul financiar Imperiul Roman), prezinta o dezvoltare fara precedent; Pe plan religios construieste noi si magnifice sanctuare in incinta sacra a capitalei ceea ce demonstreaza rolul important pe care il avea religia in societatea dacică, si importanta pe care i-o acordau atat regele cat si viceregele-preot, Vezina. POLITICA EXTERNA Caracteristica principala a politicii externe dusa de regele Decebal este imbinarea cu ingeniozitate a actiunilor militare si a celor diplomatice atât cu adversarii cat si cu aliatii.In anul 87 d.Hr. in urma unei solii batjocoritoare, imparatul Domitian il trimite pe generalul Fuscus sa atace Dacia, acesta fiind insa distrus la Turnu Rosu. Ofensiva este reluata de romani in anul 88 d.Hr. sub conducerea lui Tettius Iulianus. Apriga batalie de la Tapae ii scoate oficial pe romani invingatori (aici se desfasoara episodul in care Vezina scapa de pe front prefacandu-se mort). Domitian nu fructifica avantajul si pleaca sa ii pedepseasca pe cvazi dar actiunea se termina rău pentru romani care vor fi nevoiti sa cadă la pace cu dacii. Această pace din anul 89 pare a avea termeni buni pentru romani, Domitian premiaza soldatii romani, este aclamat ca invingator si totusi ani de zile aceasta pace este privita la Roma ca una rusinoasa pentru romani din pricina ca Imperiul va cumpara cu bani grei linistea de la sudul Dunarii. Pilda de eroism a Regelui Decebal şi a ostaşilor săi, care au fost printre primele generaţii de Eroi Apărători ai Patrei, vor genera exemple pentru generaţiile următoare, în sensul că unele popoare mici pot fi cucerite, însă învinse niciodată. Este cunoscut în istorie faptul, că romanii au comis în timpul şi după cucerirea Daciei masacre, crime de război şi împotriva păcii şi omenirii, şi năvalirea asupra vecinilor de la Est s-a produs din mândrie, trufie şi lăcomie. Faptul că generalii, ofiţerii şi ostaşii daci care au luptat împotriva legiunilor romane au fost supuşi unui regim de teroare şi de extincţie parţială este recunoscut de istorie, mulţi dintre aceştia fiind făcuţi sclavi şi au fost trimişi la Roma să lupte în arene pentru deliciul publicului metropolei, sau să lucreze în construcţii şi în administraţia romană. Mulţi sclavi daci, viteji din fostele armate ale lui Decebal, şi-au câştigat libertatea şi au devenit primii manageri ai treburilor Romei, dovedindu-se cinstiţi, bine pregătiţi profesional, drepţi şi loiali funcţiunii publice asumate, spre deosebire de cei romani care erau corupţi, afemeiaţi sau efeminaţi şi plini de vicii. Se pare că multe din perceptele moştenite din Dreptul Roman ce constituie fundamentul justiţiei moderne la nivelul Uniunii Europene, au fost preluate din dreptul tradiţional al poporului dac, exercitat de preoţi şi comandanţii militari, însă deliberarea cere se face acum de Curtea cu Juri din Dreptul Anglo-Saxon se făcea de către Sfatul Bătrânilor, ce nu lăsau o libertate deplină unor tineri magistrţi tocmai pentru a nu se comite abuzuri sau judecăţi strâmbe. Chiar şi exercitarea căilor de atac, erau prevăzute în normele dreptului dacic, lucru preluat de Romani ulterior. De fapt în multe privinte ca de pildă obiceiurile, limba, tradiţiile erau comune între romani şi daci, iar aceştia puteau vorbi liber între ei, fără a mai fi nevoie de translator. Juridic vorbind acum, cei ce slujesc România în modul cel mai eficient, respectiv Apărătorii Patriei din România, membri şi nemembri ai forţelor de apărare, militare, de siguranţă, ordine publică, prevenire şi gestionare a dezastrelor sau a crimelor împotriva păcii şi a omenirii, sunt urmaşii luptătorilor pentru apărarea poporului român din toate timpurile şi locurile. Generaţiilor actuale, le revine sarcina de a cinsti şi respecta tradiţiile de luptă al Apărătorilor Patriei România, şi să se pregătească pentru a face faţă noilor provocări şi ameninţări de război economic, asimetric, neconvenţional, hibrid şi informaţional ce vin din partea cotropitorilor care la fel ca acum 1910 ani, vin să ne ia bogăţiile, să ne impună noi legi şi reguli contrare traiţiilor noastre, să ne impună diferiţi conducători şi guverne obediente, pentru a face ca în final noi să trăim mai rău şi ei mai bine. De notorietate este şi prigonirea din ultimii 26 de ani a militarilor, poliţiştilor, jandarmilor, slujitorilor în serviciile secrete, a preoţilor, poeţilor, scriitorilor şi dramaturgilor patrioţi, a organizaţiilor patriotice şi de apărare a tradiţiilor culturale ale naţiunii române, ca o repetare a tragediilor indurate de poporul nostru acum aproape 2.000 de ani. Ori statul care nu-şi respectă şi apreciază slujitorii săi cei mai devotaţi, iar cei care conduc trebuirle ţării se lasă cumpăraţi, influenţaţi, manipulaţi de interese străine economice sau politice sau de altă natură, sau cei ce fac legi, creează prin acestea proprii avantaje materiale în defavoarea apărării patriei România, are o mare problemă existenţială, lucru dorit de duşmanii noştri.

CINE ESTE VINOVAT DE MODIFICAREA CLIMEI PE TERRA?

Timp de 1000 de ani, omenirea a rămas impresionată de jocurile de artificii, rachetele luminoase, explozii, bombe, etc. Inventat în China praful de puşcă sau pulberea neagră, compus chimic format din sulf, cărbune şi din azotat de amoniu, în proporţii aproximativ egale, au fascinat omenirea. Fabricarea acestei pulberi explozive a fost ţinută secretă timp de câteva secole, până când călugării iezuiţi au preluat această invenţie pe căi mai neortodoxe şi au valorificat-o în Europa pentru producerea tunului, armelor de calibru mai mic, proiectilelor explozive şi minelor brizante. A fost epoca în care vechile războaie au devenit adevărate masacre, când oraşe şi regiuni din ce în ce mai mari au fost rase de pe suprafaţa pământului. Ulterior s-au inventat explozivi din ce în ce mai puternici, până la armele de fisiune şi fuziune actuale. Detonarea acestor încărcături explozive în subsol, sub apă, la suprafaţa solului, în aer şi în spațiul cosmic din ce în ce mai frecvente şi cu lovituri din ce în ce mai puternice, au condus la creșterea temperaturii planetei cu consecințele cunoscute, care acum nu mai poate fi controlată. Din acestă cauză, toate oraşele porturi vor fi în câteva decenii sub apă, iar litoralul Mării Negre de exemplu va fi undeva pe la Feteşti. În aceste condiţii, măcar în ceasul al doisprezecelea, se trage un semnal de alarmă privind moratoriul asupra utilizării excesive a combustibililor fosili, derivaţi din petrol sau cărbune, arderea lemnului, deoarece producerea de dioxid de carbon, coroborată cu tăierile de păduri din Amazonia şi din România din ultimul sfert de secol. În loc ca transportul urban european să fie făcut cu mijloace tehnice nepoluante, respectiv motoare electrice a crescut exponenţial parcul de trenuri şi maşini cu motoare de combustie internă, mari polunate. Maşina electrică, artificiile reci obţinute prin raze laser, scoaterea în afara legii a industriilor poluante, lichidarea stocurilor de arme şi de armament clasic şi nuclear, sunt necesităţi la care trebuie să se alinieze toate statele. Nimănui nu-i este permis să distrugă mediul natural şi să polueze atmosfera globală fără nici un discernământ. Doctrina penală ar trebui să incrimineze ca fapte criminale, orice acţiuni ca de exemplu tăierea de păduri, fumizarea planetei cu compuşi toxici, sau deversarea de reziduuri toxice în ape curgătoare, lacuri mări şi oceane. Până nu este prea târziu, ar trebui ca toate persoanele responsabile să acţioneze în comun, şi să scoată în afara legii orice deviaţie legată de la principiile universale de protecţie a mediului înconjurător. Ori dacă ne dorim o planetă curată, este bine să acţionâm în acestă direcţie. Dacă salvăm planeta ne salvăm viitorul nostru şi al urmaşilor noştri.

CINE ÎŞI BATE JOC DE OASTEA ŢĂRII?

Vitejii de la Călugăreni, comandanţii şi ostaşii care învinseseră cea mai mare putere militară a lumii din acel moment - armata musulmană - au fost prigoniţi şi eliminaţi fizic timp de peste 40 de ani, după ce la 1601 Mihai Reântregitorul de Patrie a fost asasinat în scopuri meschine, de un trădător pe nume Basta. Complotul prin care a fost asasinat Viteazul în tabăra militară de pe Câmpia Turzii s-a comis din cauza mândriei, trufiei şi lăcomiei, celor ce veniseră să-şi adape caii cu câteva sute de ani înainte, cete de turco-mongoli veniţi de dincolo de Urali, cărora nici măcar creştinarea lor nu le-a schimbat concepţiile de viaţă criminale şi antiumanitariste, teroriste şi şovine. Chiar şi acum comit acte de terorism, în numele unor supoziţii false irdentiste, şovine, xenophobe, antisemite, horthyste, rasiste, şi în general în dispreţul legislaţiei interne, europene de drept internaţional public. Nici militarii din următoarele generaţii, nu au avut o soartă mai bună după lovitura de stat, prin care Alexandru, Domnitorul Unirii din 1859 a fost înlăturat de la domnie de către boierii trădători de neam şi ţară, care au adus la conducerea Principatelor Unite persoane din alte naţii şi credinţe, străine de spiritul neamului nostru greu încercat în istorie, ce au ocupat tronul ţării fără o justă cauză. Prin grija unor forţe oculte din statele apropiate de la apus şi de la răsărit, militarilor care au format primele unităţi combatante de infanterie, artilerie, geniu, logistice, poliţie, pompieri, serviciul de siguranţă ale statului, aşa cum se consemnează în presa vremii, sub pretexte absurde şi injuste, de aşa zisă corupţie, erau purtaţi prin tribunale, primind ani grei de temniţă şi ocnă, ca un fel de răzbunare pentru contribuţia acestora la unitatea celor două provincii locuite de români. Chiar şi sforarii camarilei regale, făceau lucruri nefăcute, pentru a influenţa justiţia şi opinia publică, contra demnitarilor militari români, inclusiv a diploamaţilor, care după ce erau trimişi la ocnă, li se confisca averea, iar familiile lor erau obligate să plece în bejenie în occident. Poeţii, scriitorii, ziariştii, artiştii plastici, dramaturgii şi megieşii unionişti au fost supuşi după comiterea Monstruasei Coalaţii şi izgonirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unor supravegheri şi represiuni nedrepte din partea poliţiei secrete regale, pentru a şterge din mintea românilor orice urmă de patriotism şi dragoste de ţară. Valorile fundamentale ale naţiunii, erau anulate de curente de idei false, împotriva constituţiei, a normelor cutumiare, a dreptului fiecarui cetăţean al acestui nou stat aflat în construcţie, să beneficieze de toate drepturle şi libertăţile oferite la fel ca în celelalte state din Europa sau din Lume. Programa şcolară, după instaurarea abuzivă a monarhiei, s-a modificat: limba română avea un număr redus de ore de predare, în schimb limba germană şi rusă, greaca şi ebraica erau predate intensiv, iar din istoria şi geografia patriei au fost scoase zeci de capitole care vorbeau despre istoria veche şi teritoriile ocupate de popoarele pre-socratice de neam dac, trac sau getic. Exista chiar şi o cenzură literară care promova subcultura şi valorile străine ca valori fundamentale, în timp ce ideile de unitate, coeziune socială, progres economic, erau bagatelizate, poporul nostru fiind considerat inferior din punct de vedere cultural altor popoare. Nici biserica ortodoxă nu era scutită de persecuţii în favoarea catolicilor şi protestanţilor. Tot ce era românesc uneori cădea în desuetudine, şi plaiurile mioritice deveniseră un fel de nou El Dorado pentru aventurieiri şi afacerişti veniţi de aiurea. Toate reformele făcute de Cuza au fost modificate, în sensul favorabil clasei ce acaparase puterea politică, după izgonirea domnitorului patriot şi prim modificarea alocaţiilor de stat pentru armată. Armata era subfinanţată, gradul de dotare tehnică era precar, pentru ca România să nu poate deveni o mică putere în zonă, ci un stat sărac şi uşor de ocupat militar. În acei ani tulburi, un jurnalist-poet genial ca Mihai Eminescu era marginalizat şi supravegheat non stop din înalt ordin regal de poliţia secretă obedienţă monarhiei venită din Germania, iar în marile saloane ale protipendadei de la Iaşi şi Bucureşti acesta era făcut nebun din cauza convingerile sale patriotice. Exegeza literală obedientă şi aceasta precum şi cercurile elitiste ale aşa zisei societăţi civile antiromâneşti, vorbeau despre acest ilustru cărturar român, ca drespre un om lipsit de talent, fiind obligat să se mute de la o redacţie la alta, sau fiind lipsit de mijloace materiale de trai. La fel ca Avram Iancu, din secolul trecut grav persecutat de o anumită minoritate, toate curentele patriotice, tradiţionale sau vârfurile Apărătorilor Patriei erau lucrate informativ pentru a fi compromise atificial în ochii opiniei publice. Profesiunea de militar era prost plătită, lucru ce justifica în parte, obligativitatea ca viitoarele soţii să aibă o dotă substanţială, pentru ca statul să se derobeze de obligaţiile de plată a soldelor şi pensiilor. Era perioada marilor tunuri financiare regale, pe seama achiziţiei de tehnică militară de proastă calitate la preţuri astronomice. Văduvelor şi orfanilor Eroilor Patriei de la Griviţa, Rahova, Vidin, Plevna din 1877, mult timp nu li s-a recunoscut statutul şi nici nu au primit vreo recompensa materială, pentru supremul sacrificiu făcut de soţii şi tătucii copiilor, ostaşii şi ofiţerii viteji şi demni care au luptat pentru Independenţa României. Răniţii, marii mutilaţi, văduvele şi orfanii, rezerviştii din armată erau purtaţi de la o uşă la alta, şi pentru că nu ştiau să scire, erau înşelaţi să semneze declaraţii de renunţare la pensii redactate în fals, pentru ca în subsidiar, boierii de la casele de pensii să-şi însuşească ilegal drepturile financiare ale acelor persoane, fără ca justiţia să adoptă vreo măsură punitivă. În fond legile erau în aşa fel făcute, încât să rămână portiţe de estorcare a fondurilor financiare, delapidate de la cei în drept să beneficieze de acestea. Şi să nu uităm că erau timpurile când cu doi lei se putea cumpăra o pereche de boi, leul fiind cea mai stabilă şi puternică monedă europeană. Ofiţerii şi ostaşii care au fost glorificaţi de presa vremii, pentru eroismul lor din timpul luptelor cu armata turcă, nu numai că au fost uitaţi şi trecuţi în rezervă fără drept de pensie, dar au fost prigoniţi de autorităţile vremii, mulţi dintre aceştia dispărând fără urmă, fără a se mai şti locul de îngropăciune. O ură atavică generată artificial împotriva glorioasei Armate române, care cu sacrifciul miilor de ostaşi au cucerit Independenţa României, a cuprins toată clasa politică obedientă coroanei. Militarii ajunseseră un fel de paria a societăţii, fiind umiliţi în public de samsari imobiliali sau de negustori veniţi din orient, care nu agreiau uniforma militară. Corpului ofiţeresc, ostaşii activi şi în rezervă, erau constrânşi financiar prin legi organice strâmbe, votate în Parlamentul din care făceau parte multe scursuri ale societăţii, sau afacerişti ai momentului.Aceiaşi represiune nedreaptă a continuat împotriva armatei române şi după 1900. Parcă era un blestem pentru cei care optaseră pentru cariera militară. Desigur nu vorbim despre câţiva mari moşieri, care au deţinut funcţii de comandă în armată, ci de mare masă a Armatei în întregul său. După ce Armia română a luptat cu glorie şi eroism în primul război mondial, având sute de mii de victime: morţi, răniţi, dipăruţi, mari mutilaţi şi după înfăptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, patria noastră întrând în hotarele de drept ancestrale, s-a continuat cu şi mai mare râvnă prigonirea ofiţerilor şi ostaşilor români patrioţi, fiind consideraţi o piedică în spolierea bogăţiilor aparţinând domeniului public. Cinstea şi corectitudinea, probitatea morală, cultivate în cazărmile militare dar şi în instrituţiile militare de învâţâmânt, erau valori morale care nu erau pe placul afaceriştilor veroşi, care spoliau domeniul public şi bugetul, făcând averi uriaşe din nimic, prin mari fraude şi acte de corupţie extinsă. Militarii, cu pieptuiele pline de decoraţii, după lăsarea la vatră, nu mai aveau loc să lucreze în administraţie, sau în locuri de muncă mai bine plătite, ci erau orientaţi spre munca câmpului, cea mai de jos, la oi sau la vaci. Vitejilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi Jiu, nu au mai primit şi recunoaşterea socială nedorindu-se reinserţia lor socială, şi nici plata unor drepturi financiare cuvenite. Venise timpul marilor afaceri Scoda, Max Aushnit, Monopolul sării, Explatarea petrolului, Expoatarea cărbunelui şi tăierii pădurilor, iar bugetul statului şi Banca Naţionale erau periate sistematic de monarh şi de camarila regală, pentru plata amantelor lor, pentru achitarea cheltuielilor astronomice de la Casinouri şi Casele de Toleranţă de Lux, excursii la Paris şi Viena de unde se cumpărau cele mai scumpe bijuterii, articole de vestimentaţie, tablouri etc. Mai ales după al doilea război mondial s-a continuat cu represiunea asupra vârfurilor armatei noastre cu şi mai mare intensiate. După ce întâiul militar şi şef al statului a fost executat, ca model, aşii aviaţiei militare române, comadanţii de regimente, divizii şi armate, ofiţerii de stat major, vânătorii de munte, comandanţii de la jandarmerie şi serviciile secrete de siguranţă ale statului şi în general ofiţerii şi militarii decoraţi pentru merite deosebite pentru acte de bravură în război, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi (mai ales pentru cei din Basarabia de unde majoritatea au fost deportaţi în Siberia), sau au primit ani grei de temniţă grea la Jilava, Gherla, Rahova, Canal, Deltă. Atunci când în toată Europa, an de an, militarii defilau pe sub arcul de triumf şi erau elogiaţi şi stipendiaţi aşa cum se cuvine, la noi se întâmpla opusul, aceştia erau lipsiţi de mijloace de existenţă, iar familiile lor trăiau în mizerie. Oare cum putea trăi o familie de militar cu patru copii, cu un litru de gaz pe lună, două sferturi de pâine cartelată pe zi, două kilograme de făină, un litru de ulei şi un Kg de marmeladă? Umilirea militarilor a atins apogeul în epoca stalinistă. Fără a primi pensie militară, pentru cei în, mulţi comandanţi de armate au ajuns păzitori la vite, muncitori necalificaţi, hingheri sau lucrători cu ziua prin agricultura. Încă nu se mai cunoscuse vreun stat din lume, unde celor care făcuseră atât de mult bine patriei să fie trataţi cu atâta dispreţ şi mânie proletară. Istoria represiunii armatei se repeta dar la proporţii extinse. Lunar mii de militari din toate regiunile sau raioanele, erau trimişi la închisoare, pentru motive imaginare sau absurde.

Nici acum oastea ţării şi Apărătorii Patriei România nu sunt scutiţi de o represiune financiară injustă comisă în formă calificată şi continuată de autorităţile puterii legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost emise fără justă logică juridică acte normative care intră în contradicţie unele cu altele, o legislaţie stufoasă dar care limitează pe zi ce trece drepturile militarilor.Nu se mai respectă contractele şi angajamentele de muncă de către stat, din vina unor guvernanţi aşa zişi tehnocraţi, numiţi la butoane doar pentru a pauperiza oastea română. Oare, militarii nostri nu sunt buni decât pentru a muri în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Kosovo, Kandahar, iar când este vorba de obligaţiile statului faţă de aceştia, toată lumea se face că plouă, iar cei de la finanţe spun că nu există capitol bugetar pentru armată. Acum la elaborarea bugetului pentru anul următor, banii militarilor au fost redirecţionaţi din condei pentru creşterea salariilor şi indemnizaţiilor preşedintelui şi consilierilor săi, pentru dublarea salariilor primului ministru, a miniştrilor a consilierilor, a primarilor, prefecţilor, consilierilor locali, municipali şi judeţeni, a celor din învâţământ şi admnistraţia publică locală sau centrală, pentru fianţele publice. Până şi parlamentarii şi-au votat o lege a lor, trecând peste conflictul de interese, prin care şi-au triplat veniturile. Doar armata şi militarii în rezervă sau retragere au rămas de căruţă, adică să li se reducă veniturile cu 60%, până la plafonul jumătăţii salariului minim pe economiei, care acum este de aproximativ 200 euro. Această acţiune, de eliminare fizică prin holocaust şi extincţie a armatei romane, produsă imediat după 1990, când acum mai avem 10% din efectivele şi tehnica de lupta de atunci, este constantă şi din ce în ce mai puternică. Ori dacă nişte persoane iresponsabile au găurit drapelul statului nostru în Decembrie 1989, de ce să nu se găurească şi buzunarele militarilor, încearcă să ne convingă diverşi fianaţişti cu vederi obtuze privind armata. Având un element de continuitate istorică de peste 4oo de ani, represiunea nedreaptă împotriva Apărătorilor Patriei România, care au fost umiliţi, minţiţi, exterminaţi şi lăsaţi fără sprijin material la vârste înaintate, prin legi strâmbe, acum se pregăteşte pentru anul 2016, distrugerea explicită a sistemului naţional de apărare, prin aruncarea în mizerie a ostaşilor patrei. Ori cânt toată lumea se pregăteşte de război, să ciunţeşti soldele şi pensiile militarilor, este un mare păcat, de moarte, am putea spune. Nu pentru acest lucru a trecut armata de partea poporului acum 26 de ani în însângeratul Decembrie 1989. Din peste 5 milioane de luptători, armata naţională mai numără doar 25.000 de luptători,în timp ce Ungaria de exemplu are are efective de patru ori mai numeroase. Dacă la Clubul Colectiv fetele şi băieţii ar fi avut un minim de instrucţie militară, şi nu s-ar fi anulat pregătirea militară a populaţiei, poate că cei de acolo, poate ar fi ştiut cum să evacuieze sala mai rapid, iar numărul de victime ar fi fost nesemnificativ. Oare de ce a trebuit să moară oameni, pentru că cineva a dorit ca populaţia să nu mai primească instrucţie militară. În mod tradiţional, Armata cea Mare a fost tot timpul trup din trupul patriei noastre, iar poporul şi-a apărat patria de câte ori a fost nevoie. Întotdenuna în istorie, începând de la Spartacus şi terminând cu Ceauşescu, atunci când armata a fost umilită şi marginalizată sau pedepsită în masă prin reducerea soldelor şi pensiilor cu mult sub limita existenţială posibilă, a fost afectată siguranţa şi existenţa însăşi a statului. Ori nealocarea de la buget a banilor pentru îngrijirea mormintelor eroilor patriei din toate timpurile căzuţi pe câmpurile de bătălii de pretutindeni, prin tăierea banilor pentru funcţionarea capelelor militare, a salariilor preoţilor militari, este o blasfemie şi o crimă de înaltă trădare în contra statului român. Neasigurarea drepturilor de echipament pentru ostaşii şi ofiţerii români de ani de zile, a reactualizării normelor de hrană pentru militari şi familiile lor, lipsirea dreptului de a primi pământ pentru construcţia de locuinţe, pentru taxele de studii pentru copii, compensaţii materiale pentru nevestele sau soţiile ofiţerilor care nu au servici dar care îngrijesc copii minori, acordarea tichetelor de concedii de odihna şi tratament pentru refacerea forţei de muncă, sporuri pentru orele suplimentare prestate în slujba staului, pentru riscurile generate de munca în condiţii speciale a militarilor, pentru acoperirea poliţelor de asigurare pentru accidente de muncă sau decese ca urmare a îndeplinirii misiunilor de luptă, etc. Dar crima cea mai grava este discriminarea continua a militarilor noştri faţă de profesiuni civile fără riscuri, care aduc şi avantaje materiale accesorii, dar mai ales faţă de militarii din celelalte state din Europa şi NATO. Ori dacă s-a socotit odată cu aderarea asigurarea inter-operabilităţii tehnicii, logisticii, armamentului, frecvenţelor de lucru şi a metodologiei de instrucţie sau de luptă, cine îşi poate permite să nu aplice şi compatibilitatea financiară profesională pentru persoanele care au aceleaşi grade şi funcţii din diferite armate. Adică principiul european al dreptului muncii potrivit căruia la muncă egală se va face plată egală, existent încă din timpul lui Napoleon, nu se mai aplică pe teritoriul juridic al României? Să i se dea Cezarului ce este al Cezarului, să se achite imediat şi fără alte formalităţi soldele şi pensiile militarilor restante şi actualizate la zi, calculate de la data aderării României la NATO, fără nici o cerere prealabilă, ca un drept sacru pentru munca prestată în folosul statului. Persoanele vinovate de neaplicarea principiilor europene ale dreptului muncii şi care au încălcat cu bună ştiinţă convenţiile internaţionale de aderare la NATO să fie trmise în judecată în stare de arest preventiv cu luarea măsurilor de sechestru asiguratoiu. Există cei drept, anumite persoane izolate, care se erijează în apărători ai militarilor şi fac tot felu de afirmaţii aberante pe reţele de socializare şi la diferite televiziuni publice, prin care se incită la ieşirea în stradă pentru apărarea unor drepturi financiare. Nu, militarii nu este normal să stea cu mâna întinsă, sau să fie atraşi în diferite jocuri politice sau sindicale. Dacă va fi nevoie, armata ştie să lupte cu arma în mână pentru apărarea sa şi a demnităţii naţionale, şi vai de mama lor celor care se vor îndoi de acest fapt. Se face astfel apel la raţiune şi la discernâmânt în soluţionarea acestei probleme sensibile a statului. În fond, statul fără armată nu poate exista, şi atunci de ce statul nu este loial militarilor, aşa cum militarii sunt loiali lui, peste limita sacrificiului suprem. Sau dacă s-a votat în Parlament o lege pentru alungarea câinilor de la stâni, ce şi-au spus unii, hai să-i alungăm şi pe militari, sau să le grăbim sfârşitul. Mai devreme sau mai târziu cineva va plăti factura pentru exterminarea militarilor nostri, prin metode financiare meşteşugite. Dacă nici în acest ultim ceas nu se înţelege să se respecte armata, statul român, naţiune şi patria, urgent vor trebui desfiinţate toate structurile de putere ale statului, şi reformarea tuturor instituţiilor, conform solicitărilor făcute de societatea civilă, după drama produsă în Clubul Colectiv unde a trebuit să moară tineri nevinovaţi.Oare ce credibilitate mai au instituţiile de putere europene, când funcţia publică europeană este remunerată pentru nişte persoane singure, fără familie, şi fără prejudecăţi morale, cu de până la 50 de ori, solda unui militar. Libertate, demnitate, onoare, respect, solidaritate, şi pace stimaţi colegi.Lupta este singura modalitate prin care se poate obţine o victorie! Data 20.12.2015 Liga Apărătorilor Patriei România

INTERESUL POARTĂ FESUL

Atunci când s-a pus problema de a se alinia soldele și pensiile demnitarilor români la nivel european am fost de acord. Și pentru președintele României, Primul Ministru, Miniștri, Parlamentari, Prefecți, Primari, Consilieri, Directori centrali și locali, etc. Adică pentru un coș lunar de demnitar european pe persoană lunar de 4.500 euro, este normal să mai adaugi un spor de 1-2 mii euro, pentru confidențialitate, loialitate și prevenția corupției instituționalizate, și am votat pentru. Într-un stat civilizat un demnitar trebuie să primească o recompensă publică pentru efortul ce-l face demnitarul pentru binele poporului său sau mă rog a angajaților. Același lucru l-am considerat normal pentru managerii din armată, ordine publică, siguranță națională, justiție, ISU, pompieri, piloți, scafandri, medici, profesori, adacemicieni, etc. Dar nu putem fi de acord ca Apărătorii Patriei Romania, instituție cu tradiție bimilenară în apărarea gliei străbune, să primească solde de mizerie, în condițiile în care prestează la foc continuu cea mai grea meserie aceea de militar. Militarii sunt cei puțini care-și dau viața pentru cei mulți. Acum au venit tot felul precupețe să ne explice nouă militarilor că în alte state se poate trăi cu doi euro pe zi. Da, militarii nu au nevoie de pomene și nici nu pot sta cu mâna întinsă, ei pot trai prin supraviețuire. Dar atunci când se volatilizează patrimoniul public și sunt înstrăinate bogățiile statului una câte una, cum se poate să așteptăm să se facă minuni. Nu, se va face schimbarea scimbării și se va intra în normalitate iar Cezarului să-i fie dat dreptul său moral. In rest, sărbători cu bine oameni buni. Din când în când în istorie, românii mai taie porcii de Crăciu, ascultă colinde și se bucură de noul an. Dacă 2016 va fi un an al bunăstării, va fi bine și pentru cei de sus, dacă nu nu. Garantat 100%.

HOMELESS ACT CUTING MILITARY PENSIONS

Nebunia lui Sörös și a oamenilor de la ONG-urile subvenționate de acesta nu are limite. De peste 30 de ani, comite acte ostile împotriva umanității, iar în ultima perioadă are o marotă: să nimicească pe orice cale justiția, ordinea publică, apărarea și siguranța națioanlă de la noi, prin reducerea salariilor și pensiilor la nivelul salariului minim pe economie, adică 875 lei. Deși a fost promulgată o nouă lege privind metodologia de calcul a pensiilor pentru categoriile de mai sus, Sörös prin executorii săi Iohannis, Cioloș, Pora, Mungiu, Sneker, Renert, Macovei, Isărescu va reduce pensiile și salariile până la minimul existențial posibil, sub legenda că statul nu-și mai poate permite să plătească aceste categorii ocupaționale. Peste 500.000 de persoane vor fi afectate, care cu tot cu membrii de familie vor fi aproximativ două milioane. Cum se va realiza acest lucru - simplu prin modificarea bugetului prin tăierea fondurilor pentru cele mai credibile instituții cum ar fi armata, religia, justiția, administrația, învățământul, sănătatea, singura justificare fiind o pretinsă criză financiară a statului nostru. Este adevărat că în lume s-a diseminat neocolonialismul și discriminarea. România a fost o pradă ușoară, după eliminarea fizică a foștilor conducători. Începând de atunci armata noastră a început să aibă probleme. Prin pierderile de masă economică din industrie, agricultură, transporturi și servicii, bugetul are un venit de aproape un sfert din cel realizat în 1989, când exista un excedent de aproape 8 miliarde de dolari, care acum sunt aproape 20 de miliarde euro. Spolierea domeniilor publice ale statului, a condus la un deficit anual de peste 10 miliarde euro, ce trebui acoperit din credite și creșterea datoriei publice, iar acum având de plătit la bănci sume restanțe de peste 134 miliarde euro. Pe bună dreptate se pune problema dacă economia noastră mai este sustenabilă. Prăbușirea economiei și industriei nu poate fi pusă pe seama populației ci a marilor corporații transnaționale care au abordat o politică economică prin care au fost reduse aproape 5 milioane de locuri de muncă. Planul lui Sörös de spoliere a Europei de est și a fostei URSS a început să dea roade. Din această zonă se scurg spre occident zeci și zeci de miliarde de euro profit pe lună, iar populația autohtonă sărăcită este practic supusă extincției în masă. Ce poate fi mai grav decât lipsirea de mijloace de existență a unor oameni doar pentru a stoarce bogăția statelor unde aceștia sunt cetățeni. “Pensiile militare trebuiau tăiate pentru că sunt scumpe şi nu ni le putem permite. La nivelul unui an, statul cheltuie circa 640 milioane de euro pentru ele, mai mult decât bugetul Ministerului de Externe, de exemplu. Sigur că tăierea sau raţionalizarea lor e datorată falimentului nostru”, citează Nistorescu pe Andreea Pora și Alina Mungiu. Ambele texte aparţin celor două simpatice jurnaliste. “Afirmaţia legată de corectitudinea tăierii pensiilor poate fi identificată şi în discursurile multor politicieni iohanişti. De la trepăduşi până la premier, de la jurnalişti slugarnici până la gânditori de politici, gen Alina Mungiu. Singura chestiune ciudată este că unul dintre texte conţine chifle de logică şi de gramatică. Culmea, chiar cel semnat de Alina Mungiu! Asta mă şi face să cred că fosta mea colegă a fost contaminată stilistic de cine ştie ce politician. Apoi, într-un alt articol, postat tot online, pe Vox Publica, un mai tânăr jurnalist,Lucian Davidescu ,titrează: “Cum s-au transformat pensiile militare într-o escrocherie”. “Acum, există patru feluri de pensii militare: 1 – care staţionează, 2 – care cresc uşor, 3 – care scad uşor, 4 – pensii de escroci.Cea mai fără rost dilemă a momentului este dacă militarii merită sau nu pensii mai mari decât pensionarii de rând. Nu s-a pus vreodată problema în termenii aceştia şi, în majoritatea cazurilor, nici măcar nu se întâmplă. Asta s-a văzut deja – majoritatea pensiilor crescu uşor. Tot ce contează sunt excepţiile – pensiile care cresc mult.Diferenţa esenţială dintre un civil şi un militar este că primul răspunde pentru atribuţiile de serviciu după Codul Muncii iar al doilea – după Codul Penal, cu propria libertate. Înseamnă asta că are dreptul la o pensie mai mare? Nici vorbă! Are dreptul doar la o ofertă salarială pe care o poate accepta sau nu. Privilegiul pensiei este o invenţie post-factum a câtorva privilegiaţi care au profitat de o conjunctură şi au sucit nişte reguli în favoarea lor”, îşi continuă demersul virtual tânărul jurnalist. Notă: După ce aţi lecturat părerile jurnaliştilor mai-sus amintiţi, este evident faptul că societatea civilă este scindată în “pro” şi “contra” pensionari militari. În realitate, cei care pot manipula prin intermediul mass-media, au reuşit să arunce o pată pe una dintre principalele puteri într-un stat de drept: Armata! Instituţia în care poporul român a avut, întotdeauna, un grad ridicat de încredere! Asta este trista realitate! Dragi pensionari militari, din păcate, au început, încetul-cu-încetul, să vă învingă cu propriile dvoastră arme. Pe profesori i-au înfrânt, spunând că dau meditaţii şi fac “grămadă de bani la negru”, pe medici, “că iau cele mai mari şpăgi” ca să vă trateze, pe poliţişti, că sunt “mână-în-mână” cu interlopii pe magistraţi, că, “având legea în mână”, fură cum pot de legal… Asta este trista realitate ce o trăim în România lui 2015!

EUROPA IN PERICOL, UNDE SA NE MUTAM?

UNIUNEA EUROPEANĂ LA APUS Construcția imperfectă a Uniunii Europene care a plecat de a un club elitist al producători de oțel și cărbune, ce au dorit să facă o asociație pentru a se proteja de concurența comercială a altor entități economice este pe cale să se dizolve prin implozie. Chiar de ziua Națională a României au fost trei evenimente care prefigurează acest final previzibil. Primul a fost constatat atunci când Comisia Europeană, Parlamentul European și nici un Șef de Stat sau de Guvern nu a condamnat printr-o declarație publică explicită prevenirea unor crime împotriva umanității comise de minoritari secui, care prin organizațiile lor fasciste și iredentiste, susținute masiv de anumite oficine de spionaj arhicunoscute, vor declanșarea unui nou război de secesiune în Europa și întoarcerea lumii la Epoca Medievală, când hunii lui Attila măcelăreau la greu populații pașnice, prin comiterea unor atrocități inimaginabile. Dar ce să ne mirăm de alții dacă nici Președintele Johannis nu a condamnat acest atentat ce se dorea a fi adus la îndeplinire de ziua României. Nu au fost condamnate nici acțiunea de solidarizare cu teroristul secui, de către niște persoane certate cu bunele relații de conviețuire socială. Dar nici agențiile de știri internaționale nu au comentat acest eveniment. Concluzia: solidaritatea antiteroristă europeană funcționează doar pentru anumite state din prima linie, iar pentru români, dacă li se pun bombe de ziua lor națională, și se uneltește pe față împotriva ordinii constituționale naționale și europene, nici un alt stat să nu ia nici o măsură.

Rețelele de socializare și părerologii de la diferite canale de știri, chiar au comentat că s-a exagerat cu arestarea lui Beke. Tot aceștia, spun că atentatul de la Colectiv a fost din vina unor pompieri și nu a celor care au comandat incendiul de la distanță, având acces la camerele de supraveghere și care au stropit cu toluen pereții sălii, pentru a tranforma incinta într-un cuptor cu microunde și gaze toxice letale, ce au dus la moartea a 60 de tineri și peste 140 de grav răniți. Da, la Colectiv a fost o mână criminală, s-a comis un act de terorism și diveriune, la comanda unui potentat ungur pe nume Gyorgy Schwartz, ce a condus la mișcări de stradă plătite de ONG-urile aceluiași personaj. Efectul a fost ușor previzibil, a condus la schimbarea guvernului și în perspectivă preluarea în pas alergător a diferenței de bogății rămase în urma destructurării României. Mai erau păduri de tăiat, terenuri agricole de valorificat, resurse minerale cum ar fi aurul, marmura, gazele de șist încă neexploatate, și noi politici de austeritate pentru aborigenii locali. Chiar fostul primar de Sibiu, care acuma se plimbă prin București cu mâinile la spate, și care a anulat participarea la Ziua Națională a României a veteranilor de război și a delegațiilor diplomatice acreditate la noi în tară, lucru nemaiîntâlnit în istoria modernă a diplomației decât în timp de război a spus că a trebui să moară oameni pentru a fi instalat guvernul său. Soarta României este pe muchie de cuțit, statul are o problemă, este în criză de autoritate, iar dușmanii patriei comit din ce în ce mai multe acțiuni împotriva națiunii noastre. Patrioții mor unii câte unul, cam suspect de tineri totuși, sau sunt condamnați pentru fapte așa zis de corupție, în timp ce marii jucători ce exploatează bogațiile țării, stâng în conturi averi impresionante prin megacorupție politică și administrativă.

Prefectul Județului Iași a anunțat pe blogul său că asupra orașului s-au produs din senin nori negri, care au întunecat cerul, și a postat imaginea pe facebook. Ori dacă specialiștii din apărare, ordine publică și siguranță, au fost trimiși în rezervă să pună murături și să vândă barabule prin piețe, cine să-i spună domnului prefect că a fost vorba de o armă nouă de ultimă generație, al cărui principiu de funcționare este destul de greu de detaliat aici, dar a căror efecte se vor resimți în lunile următoare. Nici o autoriate publică sau de meteorologie aplicată nu a comunicat ce s-a întâmplat. Ignoranța este totală, însă și acest nor cam ciudat a făcut parte din planul de atacare al României de către dușmanii săi din ultima perioadă. Oricum decizia de a nu se ridica singurul helicopter pe timpul paradei a fost inspirată, că altfel se putea produce o catastrofă chiar în Piața Unirii din Iași.

Al treilea moment, trecut cu vederea de canalele de media europene este declarația lui Dorin Chirtoacă că s-a ratificat Tratatul de aderare a Republicii Moldova la UE. Ori noi am mai spus și nu odată, că dacă România a sărăcit enorm și populația a scăzut cu câteva milioane după introducerea regulilor impuse de Apus, la ce se poate aștepta Moldova? Eliminarea vizelor, va atrage pierderea forței de muncă masivă, contigentarea producției agricole va provoca falimentul agriculturii moldovenești, acum destul de bine pusă la punct, diplomele academice nu vor fi recunoscute în UE, și acest stat va trebui să cotizeze la bunăstarea Europei cu câteva miliarde de euro pe an, iar pentru accesatorii fondurilor atrase, li se vor instrumenta dosare penale de așa zisă corupție, iar întreprinderile iși vor închide porțile. Veniturile populației vor scădea, în timp ce taxele, impozitele vor crește, iar carburanții, gazul metan, utilitățile și facturile vor fi la nivel european. În ultimii 300 de ani, Basarabia a fost ca o minge de oină disputată între marile imperii, adusă în stadiu de subdezvoltare economică actuală, așa că mâncarea unei ciorbe reâncălzite nu face bine la digestie. Dacă ar fi intrat și Rusia odată cu Moldova, atunci ar fi fost ceva pozitiv, deoarece se pare că Rusia este situată geografic în Europa. Europa acum este în colaps: dintr-un continet care se spune că ar fi civilizat lumea, acum este în criză demografică majoră, economia nu mai face față consumului, nivelul de trai este benefic doar pentru statele din prima linie, iar pentru marginali, nimeni nu mai poate garanta plata slariilor și pensiilor, efectiv în statele sărace se moare de foame, iar somajul a ajuns la cote astronomice în rândul tinerilor. Europa nu are instituții comune de apărare, ordine publică și siguranță sau antitero, nici un executiv funcțional, nici o legislație comună aplicabilă, iar profiturile sunt garantate doar pentru marii jucători. Restul de 99 % din locutorii continentului nostru sunt perdanți. In Europa este o mare criză de autoriate morală, politică, judiciară și culturală, iar în Parlamentul European sunt promovate non-valori care mai mult pierd timpul de pomană pe acolo fără ași putea justifica salariile astronomice încasate fără o justă cauză. Fosta metropolă Europa acuma este dominată de fostele colonii: USA, Canada, Mexic, Brazilia, Australia, Africa, Arabia, dar mai ales de India, China, Japonia și alternativ chiar și de Federația Rusă. Europa nu are doar un mare adversar, ci este atacată și penalizată de toată lumea. Oare cum ne vom imagina o Europă cu peste 2 miliarde de imigranți dintre care principalele limbi vorbite vor fi indiana, chineza, araba și portugheza. Europa nu mai este ce a fost și nici Uniunea Europeană nu mai este ce ar trebui să fie, atâta timp cât mișcări fasciste, teroriste, iredentiste, antisemite, revanșarde, hortiste, xenofobe, construiesc poligoane private unde se antrenează să comită atrocități împotriva păcii și umanității. Ori dacă nu se va intra în normalitate, Europa va deveni încet-încet chiar ea o colonie, iar europenii vor fi minoritari și vor fi persecuați de cei ce vor veni după implozia construcției europene în urma unei crize umanitate majore. Deja, sunt milioane de imigranți care cer azil politic, vor uma zeci, sute de milioane și miliarde.