3O DECEMBRIE - ZIUA REPUBLICII

 

De ziua Republicii
Ziua de 30 Decembrie, este declarata ziua abolirii monarhiei, data la care in 1947, prin vointa poporului si a lui personal, Mihai a semnat actul de abdicare si de renuntare la caliatea de cetatean al Statului Roman si implicit de militar al armatei noastre. Sarbatorita an de an ca sarbatoare a Republicii, acel act a fost prima dovada a inceputului de democratie in Romania, prin care toti cetatenii sunt egali in fata legii. Astfel, abdicantul, prin eutoexilarea sa, s-a sustras inceperii urmaririi penale, judecarii si condamnarii pentru crimele impotriva umanitatii comise in perioada domniei acestuia. Sa nu uitam ca el a fost seful statului, cand bandele legionare, au comis si cu acordul sau tacit, mii de crime impotriva tiganilor, evreilor, ungurilor si chiar a romanilor care nu impartaseau doctrina national-socialista de origine nazista.Pe de alta parte, in calitate de Maresal, si de Comandant Suprem al Armatei Romane, a acordat dreptul Comandamentului Sovietic, sa faca mii de prizoniei dupa Lovitura de Stat din 23 August 1944, din randul fruntei oastei noastre, ce au fost deportati peste zece ani in lagarele de munca siberiene. In schimbul acordarii de catre IV Stalin a ordinului Pobeda si a unui folos necuvenit, respective un avion primit cadou de dictatorul URSS, EX-REGELE MIHAI a facut in asa fel ca sa fie predat  Tezaurul Romaniei catre URSS, depus la BNR, fara nici o forma legala de predare primire, respectiv  cantitatea de peste 308 tone de aur, 2.486 tone de argint, titluri de valoare, actiuni, participatiuni, odoare bisericesti sfinte, moastele unor sfinti, bijuterii si pietre pretioase, tablouri de o valoare inestimabila, manuscrise si carti rare, tapiserii si covoare, ceasuri din aur si bijuterii ale populatiei aflate in casetele de valori ale bancilor, etc. In anul 1989, a semnat mai multe documente puse la dispozitie de o GRUpare compusa din iredentisti si hortisti, care unelteau impotriva statului roman si a conducerii superioare din acel moment, pentru incalcarea Tratatului de la Trianon si a Conventiei de Pace de la Paris din 1919, respectiv cedarea Ardealului spionajului austro-ungar, declaratii publice referitoare la faptul ca Basarabia, Bucovina de Nord, Herta si Cadrilaterul nu ur fi fost pamanturi locuite de romani, si ca nu este de acord cu dezvoltarea economica a Romaniei si cu efectivele, dotatea si echiparea armatei, acodarea de catre stat de locuinte si locuri de munca, sanatate si invatamant gratuit pentru cetatenii romani si alte conceptii antiumane, si antiromanesti.Acum la 66 de ani de la abolirea monarhiei in Romania, poporul romanesc a ajuns la periferia existentiala la nivel European cu cel mai scazut nivel de trai, dupa intarea in NATO, militarii nostril primesc o fractiune din nivelul soldelor primite de colegii lor din alte state, nu mai exista siguranta zilei de maine, si milioane de someri cauta disperati prin tomberoanele tranzitiei, vreun codru de paine. Acestea in timp ce Mihai se lafaie in palate, se infrupta cu delicatese scumpe, face cheltuieli nejustificate. Acesta, a  foarmat o camarila si o curte asa zis regala, platite de la buget, prin asociatia acesta se sustrage sau eludeaza plata unor obligatii la bugetul de stat, nu  plateste taxe si impozite ca orice cetatean si nu executa nici un fel de munca in folosul comunitatii, nici el si nici familia sa, asteptand sa fie gazduiti si ospatati de poporul obidit pe care l-a tradat, si la vandul strainilor, inamicilor si lichidatorilor sai. By By Mihai, dumneata esti strain de cauza poporului nostru, DUMNEATA NU ESTI ROMAN! 

Citește mai mult (42 rînduri

Cui nu-i convine de istoria Romaniei?

   Istoria unui popor, reprezintă suma de informaţii obţinute prin dovezi scrise sau nescrise interpretată de specialişti, care în urma coroborării unor izvoare sau hronici ce au provenit din  tabere antagoniste,  trag concluzii pertinente, unanim recunoscute de istoriografia mondiala. Punctele de vedere partizane sau de grup etnic sau cultural pot diferi, unele date sunt minimalizate de partea adversă, altele sunt supraevaluate, rămânând în sarcina bibliofililor sa discearnă diferenţele de nuanţe sau de interpretare. Lucrările istorice care rămân în baza de date a istoriografiei mondiale ca lucrări de referinţă, constituie jaloane şi surse de inspiraţie pentru noi lucrări. Nimeni nu poate spune că deţine adevărul absolut în materie istorică, mai ales că sunt multe dovezi istorice nescrise, care pot fi interpretate in mod diferit. Practica ne-a învăţat că un eveniment analizat de istorici, este cu atât mai fidel descris cu cât sunt mai multe izvoare de inspiraţie, iar perioada cercetată este mai apropiată de data la care se produce lucrarea ştiinţifică.  

    In cazul istoriei poporului român, foarte mult timp, ne-au scris istoria alţii, iar marele imperii sau organizaţii suprastatale, care se implică decizional în soarta naţiunii noastre, din varii motive, inspira curentul de opinie negaţionist cu privire la foşti lideri ai unor comunităţi mai mari sau mai mici. În cazul lui Decebal spre exemplu, unele izvoare istorice mai ales greceşti îl considera un conducător erou al traco-geţilor, care s-a jertfit pentru libertatea şi independenţa neamului său, iar imediat după ocupaţia romană 106-273 simpla pomenire a lui Zamolxes a lui Burebista, Deceneu sau Decebal sau a unor alţi conducători militari geto-daci se pedepsea cu crucificarea la o răspântie de drumuri de către justiţia militară romană. Şi acum, simpla pomenire a numelui Conducătorului Statului din anii 1940-1944, dar şi a celor de după, este considerată o erezie, fiind taxat ca nostalgic, existând în permanenţă un negaţionism perpetuu al personalităţilor principale care au jucat un rol sau altul în viaţa poporului român. Chiar şi unii istorici care au avut ca obiect de studiu diferite perioade mai ales din epoca modernă şi contemporană, sunt taxaţi şi criticaţi vehement pentru lucrările lor, deşi cei care-i critică aveau timpul material suficient să prezinte dovezi, pe baza cărora cercetătorul ştiinţific să scrie sau sa nu scrie ceva. Este ca şi cum ar fi din nou judecat, condamnat şi executat Constantin Brâncoveanu şi fii săi, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu,  Alexandru Ioan Cuza, Ion Victor Antonescu, Nicolae Ceauşescu, etc. Cu privire la ultimele doua personaje, chiar s-a introdus şi în codul penal infracţiunea de negare a holocaustului sau de propagandă în favoarea statului totalitar, adică cu alte cuvinte dacă discuţi sau publici teme legate de cei doi patrioţi români, rişti să faci chiar puşcărie.  Aici se localizează negaţionismul istoriei la români, impus din exterior, adică mai simplu spus că acest popor nu are voie nici măcar să-şi pomenească conducătorii morţi, că ar putea deranja diferite grupuri de interese etnice, culturale, religioase sau ocupaţionale. In acest context, enigma care a făcut obiectul muncii de o viaţă a renumitului istoric Gheorghe Buzatu, plecat recent dintre noi la cele veşnice, daca Mareşalul Ion Victor Antonescu a fost un erou naţional sau un criminal de război, a generat atâtea patimi negative, încât practic concluziile acestui mare istoric, au fost scoase din manualele de istorie, deoarece nu ar fi pe placul unor persoane din alte domenii de activitate. Astfel la „ recursul istoriei” privind pe Antonescu studiat cu meticulozitate de marele savant roman Gheorghe Buzatu, mareşalul a mai fost împuşcat odată alături de istoricul care l-a studiat cel mai mult, executarea sentinţei fiind făcută cu muniţia din arsenalul psihologic de intoxicare a opiniei publice din Romania. In concluzie, se pare că trebuie combătut cu toate argumentele negarea unor eroi din istoria poporului nostru, argumentul suprem fiind faptul că, fiecare comunitate umană are dreptul să evalueze şi să comemoreze oameni decedaţi ce au deţinut diferite funcţii în stat, în mod liber şi nediscriminatoriu, iar cârcotaşi de la alte comunităţi, nici măcar nu au dreptul să evalueze acest aspect dacă este pozitiv sau negativ. E o cutumă ce nu poate fi anulată nici prin crucificare nici prin condamnare la privare de libertate ci prin argumente istorice valide. Ori Antonescu a salvat sute de mii de evrei de la deportarea în  lagărele de concentrare naziste, iar comunitatea evreiască din Romania, nu a găsit de cuviinţă să pună o coroană la mormântul istoricului Gheorghe Buzatu, care a făcut lumină în această controversă istorică. Ori dacă există în Israel statuia recunoştinţei pentru Mareşalul Ion Victor Antonescu, de ce un fost premier, care intre timp s-a recalificat la Jilava, unde a fost întemniţat şi eroul martir, chiar executat cu barbarie în mod ritualic, Adrian Năstase a semnat un decret de interzicere a turnării unei statui din bronz a marelui om de stat, făcută din contribuţii private ale unor foşti subordonaţi sau urmaşi ai acestora, sau de expunere a acesteia într-un loc public. Ori statul de drept trebuie să proteguiască în egală măsură atât dreptul minorităţilor care au fost supuse în anumite momente istorice uni represiuni majore injuste cât şi a dreptului cetăţenilor de a comemora sau a pomeni cum se cuvine memoria unui conducător militar, care a făcut mari eforturi, în ciuda unor convenţii internaţionale bilaterale, de a diminua represiunea injustă împotriva evreilor, ţiganilor sau armenilor, comise ca urmare a unei crize economice, ce a generat cea mai mare conflagraţie mondială din istorie, în care şi-au pierdut viaţa peste 40 de milioane de locuitori ai planetei noastre, prin violenţă maximă, înfometare, boli, sau chiar prin exterminare planificată metodică. Cu atât mai însemnată este contribuţia istoricului Gheorghe Buzatu, care a reprodus fidel evenimentele istorice consemnate în arhivele statelor cobeligerante, sau in rapoartele serviciilor secrete, lucru ce dovedeşte că şcoala istoriografiei moderne româneşti, din punct de vedere al acurateţei ştiinţifice este redutabilă şi obiectivă faţă de adevărul istoric consemnat în analele umanităţii.

    Pe cale de consecinţă, românii au dreptul să judece singuri împrejurarea prin care se comite negarea unor întregi epoci din istoria lor,  să dispună cum vor considera de cuviinţă, ca atribut al democraţiei şi a dreptului la liberă circulaţie a ideilor şi opiniilor exprimate de diferiţi specialişti, aspecte garantate constituţional şi legal.