sâmbătă, 1 februarie 2014

CINE CONDUCE PLANETA ?

Multi jurnalisti, publicisti, istorici si academicieni si-au preocupat sa afle identiatea persoanei fizice care conduce persoana juridical (ascunsa cu grija marelui public sau celor neinitiati), ce conduce planeta Terra, la ora actuala. Mai intai sa definim "persoana juridical" si apoi sa ne ocupam de "sefa" acesteia pentru a satisfice cat mai mult interesul publicului cititor al acestui blog, inscris pe orbita blogosferei cu peste 75.000 de vizualizari zilnice din toata lumea. Prin intermediul unui colectiv de cercetatori din arhivele speciale, trustul de presa Zboina International Publishing a intrat in posesia unor documente originale, care fac lumina in acest domeniu, ascuns marelui public timp de atatea secole. Cine conduce Lumea? Numai Dumnezeu spun teologii, Barack Obama spun politologii, Dalai Lama spun spiritualistii, sau extraterestrii spun idealistii si SF-istii. Pentru a lamuri acest aspect in cateva fraze, trebuie sa ne gandim la conceptual de stuctura secreta piramidala, conceputa si aplicata de cand s-a nascut societatea umana sau rapoturile sociale dintre diferitele clase sau categorii. In toata istoria a existat o rivalitate si o confruntare mai mult sau mai putin violenta dintre diferitele triburi, caste, grupuri etnice, clase sociale, lideri regionali, comandanti military, lideri religiosi, etc., speculate in cele mai multe cazuri de serviciile sectete, care au adoptat principiul arhicunoscut: "Divide et impera". Societatile secrete oculte au aparut inca de la marea schisma a crestinilor, fiind mai semnificative in state catolice, sau acolo unde inchizitia a avut dreptul sa pedepseasca ereticii si deviationistii. Ca s-au intitulat masonice, templiere, nu conteaza, dar realitatea este ca au existat. Inca de la inceputuri, in capul lor sau in staff-ul de comanda s-au ales capete incoronate, lideri religiosi, cele mai potente personae din punct de vedere financiar, lideri military, iar savantii vremii au fost desemnati sa justifice teoretic activitatile care deveneau publice, dar inexplicabile pentru marea masa de oameni. De exemplu, incendierea de catre echipaj a unor corabii cu grane aduse chiar de la porturile dunarene, ce ar fi trebuit sa alimenteze armata otomana din timpul Sultanului Suleiman, a fost ceva de neinteles pentru ieniceri si spahii, care stateau cau zilele nemancati, din lipsa de paine. Secretul a fost gasit cu ocazia procesului lui Ibrahib Pasha, intentat de negustorii evrei de cereale, care aprovizionau armata pagana. Masoneria evreiasca a negustorilor si camatarilor, care doreau sa-si mareasca profiturile financiare, indiferent pe ce cale, au aflat ca in Tarile Romane a fost un an bogat si exportul de grane s-a dublat. Ori acest lucru conducea la scaderea pretului cerealelor si inclusive a profitului, care era destul de mare. Atunci, au platit cativa marinara, ca sa incendieze vasele cu grane, ianinte de a fi descarcate, lovitira fiind in doua sensuri. Falimentau boierii din principatele romane, deoarece primeau pretul de la armatori dupa descarcarea marfii, si creeau o criza a granelor artificialea cu consecinta unor revolte populare sau din armata, ceea ce ar fi profitat cel mai mult, daca Suleiman era inlocuit cu unul dintre fii sai mai putin experimentati, iar in vidul de putere creeat se putea face aranjamente financiare ciclopiene. Numai ca agentii lui Ibrahim Pasha au aflat, si tot aurul adunat de evrei a ajuns in visteria acestuia, iar o mica parte, in mana Roxelanei, sotia favorita a padishahului. Ori cand Sultanul cu vestitele sale iscoade,a aflat ca mana sa dreapta a devenit mai bogat decate el, a despus o acheta. Atunci masoneria negustorilor evrei, nu s-a multumit sa exagereze suma conficata ci a majorat-o cu de zece ori pentru a impresiona pe sultan, si au platit contopisti care sa plastografieze niste asa zise chitante de depunere in banci europene ale unor state rivale Inaltei Porti sume de milioane si milioane de galbeni, lucruri necontestate de Ibrahim, deoarece nu I s-au aratat niciodata ci a fost acuzat de frauda si de uzurpare a puterii imperiale. Restul se cunoaste, Ibrahim a fost condamnat in secret de un tribunal popular exceptional si executat imediat dupa caderea intunericului, in timpul somnului istovit fiind de dragostea facuta in iatacul Srapanului lumii, chiar cu acesta, in prezenta Roxelanei care dansa dezlantuit de bucurie stiind planul evreilor de al lichida pe Pasha, pentru a pune stapanire pe fiantele turcesti, tot ei fiind cei care imprumutau sultanii pentru campaniile militare cosrisitoare de la gurile Dunarii, cu dobanda de 11 % conform actelor vremii. Astfel drumul de la snopul de grau, pana la tonele de aur adunate de negustorii speculanti din Istambul, este nivelat de organizatii masonice mai mult sau mai putin apartinatoare cultului mosaic sau sefardic. Raspunsul la intrebarea Cine conduce Planata Terra? este unul singur, cine are banii necesari sa-I exploateze bogatiile cu orice pret platit de oamenii simpli prin boli, mizerie, promiscuitate, suferinte legarte de malnutritie, hipotermie, lipsa de igiena, lipsa de cultura, asistenta medicala, lipsa de lichiditati finaciare, lipsa unei locuinte, etc.
   O alta intrebare se pune, care este legatura dintre Snagov si Stapanul Lumii? Nici una ar spune pesimistii, ar fi poate o intamplare ar spune ignorantii, si se cercetam si sa verificam ar spune directorii marilor trusturi de presa. Un secret bine pastrat  de  securitatea britanica a fost motivul pentru care cineva de la un nivel inalt, a autorizat pe un miliardar excentric pe nume Gyorgy Schwartz, sa finanteze planul de lichidare sumara a sotilor Nicolae si Elena Ceausescu in ziua de Craciun, printr-un ... ati inteles repetarea ... proces secret, judecat sumar, de un tribunal special, cu avocati si procurori numiti de aceiasi persoana, care a arangat doar detaliile si care a fost Saul Brucner, un mason care ne dadea lectii de politica la PRO-TV, postul infiinat cu banii colegului sau de organizatie masonica, vestitul Marcel, pomenit de cei doi, chiar in timpul procesului, secventa "taiata"abil de maistrul Nicolaescu din "Inalt ordin imparatesc". Secretul ce nu trebuia aflat apare acum in presa Damboviteana. Acesta este urmatorul { Stiind ca lui King Elizabeth 2, ii plac cadourile deoasebite, Tov. gen. col. Ioan Mihai Pacepa a pregatit pentru vizita oficiala de la Londra a Presedintelui RSR pentru sotia acestuia un cadou surpriza venit de la Patriarhie, intr-o cutiuta de argint sigilata si cateva randuri scrise de mana cu cerneala simpatica. Tov. Elena a cerut explicatii de lui Pacepa care ia declarat jumatate apelcat, asa cum era pozitia sa obisnuita: este dovada ca tovarasa regina Elisabeta a doua, este stranepoata lui Dracula cu spun ei in engleza sau a Vampirului sau Vlad Voevod cu se scrie la noi in carti. Pe hartie ce scrie, ca nu se vede nimic? Este un mesaj scris cu cerneala speciala folosita doar de sefii masoni, sau de stapanii lumii, cum se spune in popor, iar acesta este in limba esperando pe care o stie bine tovarasa regina, ca doar este sefa cupolei masonice din lume. Si ea stie lucrul asta? (se referee la descendenta sa transilvaneana) Nu ca se uita mai mult la curse de caini, cai, se plimba prin gradina, este cam toanta de felul ei si cam aeriana... Si eu ce trebuie sa fac? Pai sa-I inmanati cutia, inainte de receptia oficiala, si sa-I spuneti ca ar fi cazul sa mai dea si ea un pomelnic si sa aprinda o lumanare pentru sufletul strabunului sau, contele Dracula. Bine asa am sa fac. In ziua receptive, avand o indispozitie, Tov. Elena abia a atipit, si a visat urat, vis povestit la intoarcere la o cafea Paulei Teoreanu sotia unui demnitar fost ministru, specialista in interpretarea viselor. Draga Paula, am visat ca eram legata la spate cu o funie de sac si dusa la zid sa fiu impuscata la ordinal unui general care semana cu Dracula, si nu-mi venea sa cred ce mi se intampla. A doua zi, trebuia sa-I dau stra-stra nepoatei lui Dracula niste fragmente de tesut uman, cu care se dovedea acest lucru, tu ce zici Paula draga, este de bine sau de rau? Nici de bien nici de rau, este un mesaj, pentru viitor, ca toti suntem trecatori in acesta viata, si ca normal ar fi o moarte mai usoara aceea prin impuscare, care este oribila, fie vorba intre noi, decat cu perfuziile si cu aparatele acelea de ventilatie artificiala pe un pat de spital, unde doctorii nu te lasa sa te duci, desi mosorelu s-a terminat. Eu nu cred chiar tot ce spui, dar cred ca merita sa meditez la chestia acesta. Faza cea mai socanta, a fost cand savanta a uitat poezia si protocolul in fata reginei si I-a spus de fata cu toata asistenta: Ma bucur sa cunosc Sefa Vampirilor, dar as dori sa pot sa dorm noaptea dar nu pot, deaorece se aud zgomote de regine torturate si arse de vii de calai. Va inmanez dovada ca sunteti nepoata Contelui Dracula, sau a Vampirului, cu ii spuneti voi, si va declar sincer ca noi romanii consumam mai putine calorii, iar sangele nostrum nu este asa de bun pentru gusturile altetzii voastre imperiale. Desigur Sergiu Celac a tradus cu totul alceva, ce era in protocol, dar reginei I-a parvenit caseta originala si traducerea in engleza a mesajului, chiar pe data de 17 decembrie 1989, cand Presedintele Nicolae Ceausescu urma sa semneze niste contracte secrete cu liderul Iranian. Tocmai serviciile de secrete britanice au primit un mesaj cifrat de la agentul platit Lucas, un general care se ocupa de armament, dosit intr-un pachet de tigari aruncat peste gardul ambasadei Britanice de la Bucuresti de agentul Marcus (alias Mugurel Florescu) deghizat in maturator de strada, omul de lagatura al agentului principal. In mesaj scria... cu cerneala simpatica ce putea fi citita doar de ocupantii de la ordinal 33 in sus de la moasoneria ocultai mondiale...: Atentie, Ceausescu merge in Iran sa semneze un contract secret pentru urmatorii 25 de ani, prin care se face un barter petrol de cea mai buna cantiate suficient pentru rafinariile din Romania si Comunitatea Europeana si va livra in schimb elicoptere Puma, avioane IAR-93 si BN-2, tancuri si rachete aa si at dirijate prin laser, munitie de infanterie si de artilerie si altfel de echipament militar, precum corturi, slatele, uniforme, bocanci, masti de gaze, pistoale si pusti cu luneta, dar si satii de radio cu bataie lunga, produse dupa licenta Motorola. Comunicati ce sa fac sa anulez acest contract? Raspunsul l-a primit a doua zi juristul Mugurel Florescu in cutia de posta de la blocul unde locuia in Drumul Taberei, intr-un plic cu antetul " Judecatoriei Sectorului 6". Executati planul B. Restul se stie ca s-a vazut si la televizor. Ori stapana lumii, The King Elizbeth 2, fiind si ea actioner principal la BP Oil, o mare multinational, care cumpara petrol si vinde derivate, ar fi pierdut cateva sute de miliaone de lire sterline pe an, din acesta tranzactie comerciala romanesca. In acel moment a primit si caseta si tarducerea in text. L-a citit de mai multe ori, a inteles mesaju si de teama sa nu se afle ca ea este urmasa Vampirului, a dat un ordin scurt la telefon secretarului sau. Spune la baieti sa trasmita oamenilor nostril de la Bucuresti, ca Elena Ceausescu trebuie sa dispara, repet sa dispara cat mai repede, chiar inaintea sotului sau, ca ne poate compromite interesele pe termen lung in Balcani si Europa de Est, daca spune unele informatii despre afacerile noastre cu petrol. Sa moara, repet Elena sa moara, chinuita si umilita.... Restul s-a vazut la televizor. Desigur gardienii de la Militia din Targoviste care au pazit sotii Ceausescu pana la ultima clipa a vietii lor, au fost debrifati de agentii platiti de spionajul britanic si in schimbul unor abvantaje material si de cariera, au fost sfatuiti sa uita anumite discutii mai sensibile dintre cei doi soti, in ultimele lor zile de viata din unitatea militara unde erau detinuti, si al caror destin le fusese hotarat de stapana lumii, Regina Elisabeta a Marii Britanii si Irlandei de Nord, urmasa Vapirului Dracula, ingopat la Manastirea Snagov, intr-o cripta secreta. Desigur, probele ADN au confirmat cuvintele Academicienei Doctor Inginer Elena Ceuasecu, spuse inocent "Tovarasei Regine a Angliei", insa Pacepa, smecher fiind din fire a omis, sau poate a uitat sa-I spuna Elenei, ca in venele Stapanei Lumii curge si sangele lui Basta, cel care a platit niste asasini sa-l lichideze pe Voievodul Mihai Viteazul la 1601, care a avut curajul sa uneasca cele trei principate romane sub acelasi sceptru, cu aproape 400 de ani mai inainte. Chiar fiu reginei a recunoscut ascendenta sa certa ca se trage din strabunica lui Basta, si din Vlad Voievod cel Iscusit sau tzepes cum il porecleau diplomatii otomani, mai sugubeti, sau Dracula, Vampirul sau alte nuante, ce umplut bibliotecile occidentale ani de zile, sau care au umplut salile cinematografelor, cu spectatri la filme de groaza. Se pune desigur problema, in cazul decesului Reginei Stapana a Lumii, cine va merge noaptea in cimitir, sa-I infiga tarusul in inima, ca su nu devina moroi si sa sperie copii mici noaptea cu strigatul ragusit: Killing Elena, killing Elena, killing, killing, killing....the world.
 
 


 
Trimiteți un comentariu