joi, 3 decembrie 2015

EUROPA IN PERICOL, UNDE SA NE MUTAM?

UNIUNEA EUROPEANĂ LA APUS Construcția imperfectă a Uniunii Europene care a plecat de a un club elitist al producători de oțel și cărbune, ce au dorit să facă o asociație pentru a se proteja de concurența comercială a altor entități economice este pe cale să se dizolve prin implozie. Chiar de ziua Națională a României au fost trei evenimente care prefigurează acest final previzibil. Primul a fost constatat atunci când Comisia Europeană, Parlamentul European și nici un Șef de Stat sau de Guvern nu a condamnat printr-o declarație publică explicită prevenirea unor crime împotriva umanității comise de minoritari secui, care prin organizațiile lor fasciste și iredentiste, susținute masiv de anumite oficine de spionaj arhicunoscute, vor declanșarea unui nou război de secesiune în Europa și întoarcerea lumii la Epoca Medievală, când hunii lui Attila măcelăreau la greu populații pașnice, prin comiterea unor atrocități inimaginabile. Dar ce să ne mirăm de alții dacă nici Președintele Johannis nu a condamnat acest atentat ce se dorea a fi adus la îndeplinire de ziua României. Nu au fost condamnate nici acțiunea de solidarizare cu teroristul secui, de către niște persoane certate cu bunele relații de conviețuire socială. Dar nici agențiile de știri internaționale nu au comentat acest eveniment. Concluzia: solidaritatea antiteroristă europeană funcționează doar pentru anumite state din prima linie, iar pentru români, dacă li se pun bombe de ziua lor națională, și se uneltește pe față împotriva ordinii constituționale naționale și europene, nici un alt stat să nu ia nici o măsură.
Rețelele de socializare și părerologii de la diferite canale de știri, chiar au comentat că s-a exagerat cu arestarea lui Beke. Tot aceștia, spun că atentatul de la Colectiv a fost din vina unor pompieri și nu a celor care au comandat incendiul de la distanță, având acces la camerele de supraveghere și care au stropit cu toluen pereții sălii, pentru a tranforma incinta într-un cuptor cu microunde și gaze toxice letale, ce au dus la moartea a 60 de tineri și peste 140 de grav răniți. Da, la Colectiv a fost o mână criminală, s-a comis un act de terorism și diveriune, la comanda unui potentat ungur pe nume Gyorgy Schwartz, ce a condus la mișcări de stradă plătite de ONG-urile aceluiași personaj. Efectul a fost ușor previzibil, a condus la schimbarea guvernului și în perspectivă preluarea în pas alergător a diferenței de bogății rămase în urma destructurării României. Mai erau păduri de tăiat, terenuri agricole de valorificat, resurse minerale cum ar fi aurul, marmura, gazele de șist încă neexploatate, și noi politici de austeritate pentru aborigenii locali. Chiar fostul primar de Sibiu, care acuma se plimbă prin București cu mâinile la spate, și care a anulat participarea la Ziua Națională a României a veteranilor de război și a delegațiilor diplomatice acreditate la noi în tară, lucru nemaiîntâlnit în istoria modernă a diplomației decât în timp de război a spus că a trebui să moară oameni pentru a fi instalat guvernul său. Soarta României este pe muchie de cuțit, statul are o problemă, este în criză de autoritate, iar dușmanii patriei comit din ce în ce mai multe acțiuni împotriva națiunii noastre. Patrioții mor unii câte unul, cam suspect de tineri totuși, sau sunt condamnați pentru fapte așa zis de corupție, în timp ce marii jucători ce exploatează bogațiile țării, stâng în conturi averi impresionante prin megacorupție politică și administrativă.
Prefectul Județului Iași a anunțat pe blogul său că asupra orașului s-au produs din senin nori negri, care au întunecat cerul, și a postat imaginea pe facebook. Ori dacă specialiștii din apărare, ordine publică și siguranță, au fost trimiși în rezervă să pună murături și să vândă barabule prin piețe, cine să-i spună domnului prefect că a fost vorba de o armă nouă de ultimă generație, al cărui principiu de funcționare este destul de greu de detaliat aici, dar a căror efecte se vor resimți în lunile următoare. Nici o autoriate publică sau de meteorologie aplicată nu a comunicat ce s-a întâmplat. Ignoranța este totală, însă și acest nor cam ciudat a făcut parte din planul de atacare al României de către dușmanii săi din ultima perioadă. Oricum decizia de a nu se ridica singurul helicopter pe timpul paradei a fost inspirată, că altfel se putea produce o catastrofă chiar în Piața Unirii din Iași.
Al treilea moment, trecut cu vederea de canalele de media europene este declarația lui Dorin Chirtoacă că s-a ratificat Tratatul de aderare a Republicii Moldova la UE. Ori noi am mai spus și nu odată, că dacă România a sărăcit enorm și populația a scăzut cu câteva milioane după introducerea regulilor impuse de Apus, la ce se poate aștepta Moldova? Eliminarea vizelor, va atrage pierderea forței de muncă masivă, contigentarea producției agricole va provoca falimentul agriculturii moldovenești, acum destul de bine pusă la punct, diplomele academice nu vor fi recunoscute în UE, și acest stat va trebui să cotizeze la bunăstarea Europei cu câteva miliarde de euro pe an, iar pentru accesatorii fondurilor atrase, li se vor instrumenta dosare penale de așa zisă corupție, iar întreprinderile iși vor închide porțile. Veniturile populației vor scădea, în timp ce taxele, impozitele vor crește, iar carburanții, gazul metan, utilitățile și facturile vor fi la nivel european. În ultimii 300 de ani, Basarabia a fost ca o minge de oină disputată între marile imperii, adusă în stadiu de subdezvoltare economică actuală, așa că mâncarea unei ciorbe reâncălzite nu face bine la digestie. Dacă ar fi intrat și Rusia odată cu Moldova, atunci ar fi fost ceva pozitiv, deoarece se pare că Rusia este situată geografic în Europa. Europa acum este în colaps: dintr-un continet care se spune că ar fi civilizat lumea, acum este în criză demografică majoră, economia nu mai face față consumului, nivelul de trai este benefic doar pentru statele din prima linie, iar pentru marginali, nimeni nu mai poate garanta plata slariilor și pensiilor, efectiv în statele sărace se moare de foame, iar somajul a ajuns la cote astronomice în rândul tinerilor. Europa nu are instituții comune de apărare, ordine publică și siguranță sau antitero, nici un executiv funcțional, nici o legislație comună aplicabilă, iar profiturile sunt garantate doar pentru marii jucători. Restul de 99 % din locutorii continentului nostru sunt perdanți. In Europa este o mare criză de autoriate morală, politică, judiciară și culturală, iar în Parlamentul European sunt promovate non-valori care mai mult pierd timpul de pomană pe acolo fără ași putea justifica salariile astronomice încasate fără o justă cauză. Fosta metropolă Europa acuma este dominată de fostele colonii: USA, Canada, Mexic, Brazilia, Australia, Africa, Arabia, dar mai ales de India, China, Japonia și alternativ chiar și de Federația Rusă. Europa nu are doar un mare adversar, ci este atacată și penalizată de toată lumea. Oare cum ne vom imagina o Europă cu peste 2 miliarde de imigranți dintre care principalele limbi vorbite vor fi indiana, chineza, araba și portugheza. Europa nu mai este ce a fost și nici Uniunea Europeană nu mai este ce ar trebui să fie, atâta timp cât mișcări fasciste, teroriste, iredentiste, antisemite, revanșarde, hortiste, xenofobe, construiesc poligoane private unde se antrenează să comită atrocități împotriva păcii și umanității. Ori dacă nu se va intra în normalitate, Europa va deveni încet-încet chiar ea o colonie, iar europenii vor fi minoritari și vor fi persecuați de cei ce vor veni după implozia construcției europene în urma unei crize umanitate majore. Deja, sunt milioane de imigranți care cer azil politic, vor uma zeci, sute de milioane și miliarde.

Niciun comentariu: