sâmbătă, 19 decembrie 2015

CINE ÎŞI BATE JOC DE OASTEA ŢĂRII?

Vitejii de la Călugăreni, comandanţii şi ostaşii care învinseseră cea mai mare putere militară a lumii din acel moment - armata musulmană - au fost prigoniţi şi eliminaţi fizic timp de peste 40 de ani, după ce la 1601 Mihai Reântregitorul de Patrie a fost asasinat în scopuri meschine, de un trădător pe nume Basta. Complotul prin care a fost asasinat Viteazul în tabăra militară de pe Câmpia Turzii s-a comis din cauza mândriei, trufiei şi lăcomiei, celor ce veniseră să-şi adape caii cu câteva sute de ani înainte, cete de turco-mongoli veniţi de dincolo de Urali, cărora nici măcar creştinarea lor nu le-a schimbat concepţiile de viaţă criminale şi antiumanitariste, teroriste şi şovine. Chiar şi acum comit acte de terorism, în numele unor supoziţii false irdentiste, şovine, xenophobe, antisemite, horthyste, rasiste, şi în general în dispreţul legislaţiei interne, europene de drept internaţional public. Nici militarii din următoarele generaţii, nu au avut o soartă mai bună după lovitura de stat, prin care Alexandru, Domnitorul Unirii din 1859 a fost înlăturat de la domnie de către boierii trădători de neam şi ţară, care au adus la conducerea Principatelor Unite persoane din alte naţii şi credinţe, străine de spiritul neamului nostru greu încercat în istorie, ce au ocupat tronul ţării fără o justă cauză. Prin grija unor forţe oculte din statele apropiate de la apus şi de la răsărit, militarilor care au format primele unităţi combatante de infanterie, artilerie, geniu, logistice, poliţie, pompieri, serviciul de siguranţă ale statului, aşa cum se consemnează în presa vremii, sub pretexte absurde şi injuste, de aşa zisă corupţie, erau purtaţi prin tribunale, primind ani grei de temniţă şi ocnă, ca un fel de răzbunare pentru contribuţia acestora la unitatea celor două provincii locuite de români. Chiar şi sforarii camarilei regale, făceau lucruri nefăcute, pentru a influenţa justiţia şi opinia publică, contra demnitarilor militari români, inclusiv a diploamaţilor, care după ce erau trimişi la ocnă, li se confisca averea, iar familiile lor erau obligate să plece în bejenie în occident. Poeţii, scriitorii, ziariştii, artiştii plastici, dramaturgii şi megieşii unionişti au fost supuşi după comiterea Monstruasei Coalaţii şi izgonirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unor supravegheri şi represiuni nedrepte din partea poliţiei secrete regale, pentru a şterge din mintea românilor orice urmă de patriotism şi dragoste de ţară. Valorile fundamentale ale naţiunii, erau anulate de curente de idei false, împotriva constituţiei, a normelor cutumiare, a dreptului fiecarui cetăţean al acestui nou stat aflat în construcţie, să beneficieze de toate drepturle şi libertăţile oferite la fel ca în celelalte state din Europa sau din Lume. Programa şcolară, după instaurarea abuzivă a monarhiei, s-a modificat: limba română avea un număr redus de ore de predare, în schimb limba germană şi rusă, greaca şi ebraica erau predate intensiv, iar din istoria şi geografia patriei au fost scoase zeci de capitole care vorbeau despre istoria veche şi teritoriile ocupate de popoarele pre-socratice de neam dac, trac sau getic. Exista chiar şi o cenzură literară care promova subcultura şi valorile străine ca valori fundamentale, în timp ce ideile de unitate, coeziune socială, progres economic, erau bagatelizate, poporul nostru fiind considerat inferior din punct de vedere cultural altor popoare. Nici biserica ortodoxă nu era scutită de persecuţii în favoarea catolicilor şi protestanţilor. Tot ce era românesc uneori cădea în desuetudine, şi plaiurile mioritice deveniseră un fel de nou El Dorado pentru aventurieiri şi afacerişti veniţi de aiurea. Toate reformele făcute de Cuza au fost modificate, în sensul favorabil clasei ce acaparase puterea politică, după izgonirea domnitorului patriot şi prim modificarea alocaţiilor de stat pentru armată. Armata era subfinanţată, gradul de dotare tehnică era precar, pentru ca România să nu poate deveni o mică putere în zonă, ci un stat sărac şi uşor de ocupat militar. În acei ani tulburi, un jurnalist-poet genial ca Mihai Eminescu era marginalizat şi supravegheat non stop din înalt ordin regal de poliţia secretă obedienţă monarhiei venită din Germania, iar în marile saloane ale protipendadei de la Iaşi şi Bucureşti acesta era făcut nebun din cauza convingerile sale patriotice. Exegeza literală obedientă şi aceasta precum şi cercurile elitiste ale aşa zisei societăţi civile antiromâneşti, vorbeau despre acest ilustru cărturar român, ca drespre un om lipsit de talent, fiind obligat să se mute de la o redacţie la alta, sau fiind lipsit de mijloace materiale de trai. La fel ca Avram Iancu, din secolul trecut grav persecutat de o anumită minoritate, toate curentele patriotice, tradiţionale sau vârfurile Apărătorilor Patriei erau lucrate informativ pentru a fi compromise atificial în ochii opiniei publice. Profesiunea de militar era prost plătită, lucru ce justifica în parte, obligativitatea ca viitoarele soţii să aibă o dotă substanţială, pentru ca statul să se derobeze de obligaţiile de plată a soldelor şi pensiilor. Era perioada marilor tunuri financiare regale, pe seama achiziţiei de tehnică militară de proastă calitate la preţuri astronomice. Văduvelor şi orfanilor Eroilor Patriei de la Griviţa, Rahova, Vidin, Plevna din 1877, mult timp nu li s-a recunoscut statutul şi nici nu au primit vreo recompensa materială, pentru supremul sacrificiu făcut de soţii şi tătucii copiilor, ostaşii şi ofiţerii viteji şi demni care au luptat pentru Independenţa României. Răniţii, marii mutilaţi, văduvele şi orfanii, rezerviştii din armată erau purtaţi de la o uşă la alta, şi pentru că nu ştiau să scire, erau înşelaţi să semneze declaraţii de renunţare la pensii redactate în fals, pentru ca în subsidiar, boierii de la casele de pensii să-şi însuşească ilegal drepturile financiare ale acelor persoane, fără ca justiţia să adoptă vreo măsură punitivă. În fond legile erau în aşa fel făcute, încât să rămână portiţe de estorcare a fondurilor financiare, delapidate de la cei în drept să beneficieze de acestea. Şi să nu uităm că erau timpurile când cu doi lei se putea cumpăra o pereche de boi, leul fiind cea mai stabilă şi puternică monedă europeană. Ofiţerii şi ostaşii care au fost glorificaţi de presa vremii, pentru eroismul lor din timpul luptelor cu armata turcă, nu numai că au fost uitaţi şi trecuţi în rezervă fără drept de pensie, dar au fost prigoniţi de autorităţile vremii, mulţi dintre aceştia dispărând fără urmă, fără a se mai şti locul de îngropăciune. O ură atavică generată artificial împotriva glorioasei Armate române, care cu sacrifciul miilor de ostaşi au cucerit Independenţa României, a cuprins toată clasa politică obedientă coroanei. Militarii ajunseseră un fel de paria a societăţii, fiind umiliţi în public de samsari imobiliali sau de negustori veniţi din orient, care nu agreiau uniforma militară. Corpului ofiţeresc, ostaşii activi şi în rezervă, erau constrânşi financiar prin legi organice strâmbe, votate în Parlamentul din care făceau parte multe scursuri ale societăţii, sau afacerişti ai momentului.Aceiaşi represiune nedreaptă a continuat împotriva armatei române şi după 1900. Parcă era un blestem pentru cei care optaseră pentru cariera militară. Desigur nu vorbim despre câţiva mari moşieri, care au deţinut funcţii de comandă în armată, ci de mare masă a Armatei în întregul său. După ce Armia română a luptat cu glorie şi eroism în primul război mondial, având sute de mii de victime: morţi, răniţi, dipăruţi, mari mutilaţi şi după înfăptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, patria noastră întrând în hotarele de drept ancestrale, s-a continuat cu şi mai mare râvnă prigonirea ofiţerilor şi ostaşilor români patrioţi, fiind consideraţi o piedică în spolierea bogăţiilor aparţinând domeniului public. Cinstea şi corectitudinea, probitatea morală, cultivate în cazărmile militare dar şi în instrituţiile militare de învâţâmânt, erau valori morale care nu erau pe placul afaceriştilor veroşi, care spoliau domeniul public şi bugetul, făcând averi uriaşe din nimic, prin mari fraude şi acte de corupţie extinsă. Militarii, cu pieptuiele pline de decoraţii, după lăsarea la vatră, nu mai aveau loc să lucreze în administraţie, sau în locuri de muncă mai bine plătite, ci erau orientaţi spre munca câmpului, cea mai de jos, la oi sau la vaci. Vitejilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi Jiu, nu au mai primit şi recunoaşterea socială nedorindu-se reinserţia lor socială, şi nici plata unor drepturi financiare cuvenite. Venise timpul marilor afaceri Scoda, Max Aushnit, Monopolul sării, Explatarea petrolului, Expoatarea cărbunelui şi tăierii pădurilor, iar bugetul statului şi Banca Naţionale erau periate sistematic de monarh şi de camarila regală, pentru plata amantelor lor, pentru achitarea cheltuielilor astronomice de la Casinouri şi Casele de Toleranţă de Lux, excursii la Paris şi Viena de unde se cumpărau cele mai scumpe bijuterii, articole de vestimentaţie, tablouri etc. Mai ales după al doilea război mondial s-a continuat cu represiunea asupra vârfurilor armatei noastre cu şi mai mare intensiate. După ce întâiul militar şi şef al statului a fost executat, ca model, aşii aviaţiei militare române, comadanţii de regimente, divizii şi armate, ofiţerii de stat major, vânătorii de munte, comandanţii de la jandarmerie şi serviciile secrete de siguranţă ale statului şi în general ofiţerii şi militarii decoraţi pentru merite deosebite pentru acte de bravură în război, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi (mai ales pentru cei din Basarabia de unde majoritatea au fost deportaţi în Siberia), sau au primit ani grei de temniţă grea la Jilava, Gherla, Rahova, Canal, Deltă. Atunci când în toată Europa, an de an, militarii defilau pe sub arcul de triumf şi erau elogiaţi şi stipendiaţi aşa cum se cuvine, la noi se întâmpla opusul, aceştia erau lipsiţi de mijloace de existenţă, iar familiile lor trăiau în mizerie. Oare cum putea trăi o familie de militar cu patru copii, cu un litru de gaz pe lună, două sferturi de pâine cartelată pe zi, două kilograme de făină, un litru de ulei şi un Kg de marmeladă? Umilirea militarilor a atins apogeul în epoca stalinistă. Fără a primi pensie militară, pentru cei în, mulţi comandanţi de armate au ajuns păzitori la vite, muncitori necalificaţi, hingheri sau lucrători cu ziua prin agricultura. Încă nu se mai cunoscuse vreun stat din lume, unde celor care făcuseră atât de mult bine patriei să fie trataţi cu atâta dispreţ şi mânie proletară. Istoria represiunii armatei se repeta dar la proporţii extinse. Lunar mii de militari din toate regiunile sau raioanele, erau trimişi la închisoare, pentru motive imaginare sau absurde.
Nici acum oastea ţării şi Apărătorii Patriei România nu sunt scutiţi de o represiune financiară injustă comisă în formă calificată şi continuată de autorităţile puterii legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost emise fără justă logică juridică acte normative care intră în contradicţie unele cu altele, o legislaţie stufoasă dar care limitează pe zi ce trece drepturile militarilor.Nu se mai respectă contractele şi angajamentele de muncă de către stat, din vina unor guvernanţi aşa zişi tehnocraţi, numiţi la butoane doar pentru a pauperiza oastea română. Oare, militarii nostri nu sunt buni decât pentru a muri în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Kosovo, Kandahar, iar când este vorba de obligaţiile statului faţă de aceştia, toată lumea se face că plouă, iar cei de la finanţe spun că nu există capitol bugetar pentru armată. Acum la elaborarea bugetului pentru anul următor, banii militarilor au fost redirecţionaţi din condei pentru creşterea salariilor şi indemnizaţiilor preşedintelui şi consilierilor săi, pentru dublarea salariilor primului ministru, a miniştrilor a consilierilor, a primarilor, prefecţilor, consilierilor locali, municipali şi judeţeni, a celor din învâţământ şi admnistraţia publică locală sau centrală, pentru fianţele publice. Până şi parlamentarii şi-au votat o lege a lor, trecând peste conflictul de interese, prin care şi-au triplat veniturile. Doar armata şi militarii în rezervă sau retragere au rămas de căruţă, adică să li se reducă veniturile cu 60%, până la plafonul jumătăţii salariului minim pe economiei, care acum este de aproximativ 200 euro. Această acţiune, de eliminare fizică prin holocaust şi extincţie a armatei romane, produsă imediat după 1990, când acum mai avem 10% din efectivele şi tehnica de lupta de atunci, este constantă şi din ce în ce mai puternică. Ori dacă nişte persoane iresponsabile au găurit drapelul statului nostru în Decembrie 1989, de ce să nu se găurească şi buzunarele militarilor, încearcă să ne convingă diverşi fianaţişti cu vederi obtuze privind armata. Având un element de continuitate istorică de peste 4oo de ani, represiunea nedreaptă împotriva Apărătorilor Patriei România, care au fost umiliţi, minţiţi, exterminaţi şi lăsaţi fără sprijin material la vârste înaintate, prin legi strâmbe, acum se pregăteşte pentru anul 2016, distrugerea explicită a sistemului naţional de apărare, prin aruncarea în mizerie a ostaşilor patrei. Ori cânt toată lumea se pregăteşte de război, să ciunţeşti soldele şi pensiile militarilor, este un mare păcat, de moarte, am putea spune. Nu pentru acest lucru a trecut armata de partea poporului acum 26 de ani în însângeratul Decembrie 1989. Din peste 5 milioane de luptători, armata naţională mai numără doar 25.000 de luptători,în timp ce Ungaria de exemplu are are efective de patru ori mai numeroase. Dacă la Clubul Colectiv fetele şi băieţii ar fi avut un minim de instrucţie militară, şi nu s-ar fi anulat pregătirea militară a populaţiei, poate că cei de acolo, poate ar fi ştiut cum să evacuieze sala mai rapid, iar numărul de victime ar fi fost nesemnificativ. Oare de ce a trebuit să moară oameni, pentru că cineva a dorit ca populaţia să nu mai primească instrucţie militară. În mod tradiţional, Armata cea Mare a fost tot timpul trup din trupul patriei noastre, iar poporul şi-a apărat patria de câte ori a fost nevoie. Întotdenuna în istorie, începând de la Spartacus şi terminând cu Ceauşescu, atunci când armata a fost umilită şi marginalizată sau pedepsită în masă prin reducerea soldelor şi pensiilor cu mult sub limita existenţială posibilă, a fost afectată siguranţa şi existenţa însăşi a statului. Ori nealocarea de la buget a banilor pentru îngrijirea mormintelor eroilor patriei din toate timpurile căzuţi pe câmpurile de bătălii de pretutindeni, prin tăierea banilor pentru funcţionarea capelelor militare, a salariilor preoţilor militari, este o blasfemie şi o crimă de înaltă trădare în contra statului român. Neasigurarea drepturilor de echipament pentru ostaşii şi ofiţerii români de ani de zile, a reactualizării normelor de hrană pentru militari şi familiile lor, lipsirea dreptului de a primi pământ pentru construcţia de locuinţe, pentru taxele de studii pentru copii, compensaţii materiale pentru nevestele sau soţiile ofiţerilor care nu au servici dar care îngrijesc copii minori, acordarea tichetelor de concedii de odihna şi tratament pentru refacerea forţei de muncă, sporuri pentru orele suplimentare prestate în slujba staului, pentru riscurile generate de munca în condiţii speciale a militarilor, pentru acoperirea poliţelor de asigurare pentru accidente de muncă sau decese ca urmare a îndeplinirii misiunilor de luptă, etc. Dar crima cea mai grava este discriminarea continua a militarilor noştri faţă de profesiuni civile fără riscuri, care aduc şi avantaje materiale accesorii, dar mai ales faţă de militarii din celelalte state din Europa şi NATO. Ori dacă s-a socotit odată cu aderarea asigurarea inter-operabilităţii tehnicii, logisticii, armamentului, frecvenţelor de lucru şi a metodologiei de instrucţie sau de luptă, cine îşi poate permite să nu aplice şi compatibilitatea financiară profesională pentru persoanele care au aceleaşi grade şi funcţii din diferite armate. Adică principiul european al dreptului muncii potrivit căruia la muncă egală se va face plată egală, existent încă din timpul lui Napoleon, nu se mai aplică pe teritoriul juridic al României? Să i se dea Cezarului ce este al Cezarului, să se achite imediat şi fără alte formalităţi soldele şi pensiile militarilor restante şi actualizate la zi, calculate de la data aderării României la NATO, fără nici o cerere prealabilă, ca un drept sacru pentru munca prestată în folosul statului. Persoanele vinovate de neaplicarea principiilor europene ale dreptului muncii şi care au încălcat cu bună ştiinţă convenţiile internaţionale de aderare la NATO să fie trmise în judecată în stare de arest preventiv cu luarea măsurilor de sechestru asiguratoiu. Există cei drept, anumite persoane izolate, care se erijează în apărători ai militarilor şi fac tot felu de afirmaţii aberante pe reţele de socializare şi la diferite televiziuni publice, prin care se incită la ieşirea în stradă pentru apărarea unor drepturi financiare. Nu, militarii nu este normal să stea cu mâna întinsă, sau să fie atraşi în diferite jocuri politice sau sindicale. Dacă va fi nevoie, armata ştie să lupte cu arma în mână pentru apărarea sa şi a demnităţii naţionale, şi vai de mama lor celor care se vor îndoi de acest fapt. Se face astfel apel la raţiune şi la discernâmânt în soluţionarea acestei probleme sensibile a statului. În fond, statul fără armată nu poate exista, şi atunci de ce statul nu este loial militarilor, aşa cum militarii sunt loiali lui, peste limita sacrificiului suprem. Sau dacă s-a votat în Parlament o lege pentru alungarea câinilor de la stâni, ce şi-au spus unii, hai să-i alungăm şi pe militari, sau să le grăbim sfârşitul. Mai devreme sau mai târziu cineva va plăti factura pentru exterminarea militarilor nostri, prin metode financiare meşteşugite. Dacă nici în acest ultim ceas nu se înţelege să se respecte armata, statul român, naţiune şi patria, urgent vor trebui desfiinţate toate structurile de putere ale statului, şi reformarea tuturor instituţiilor, conform solicitărilor făcute de societatea civilă, după drama produsă în Clubul Colectiv unde a trebuit să moară tineri nevinovaţi.Oare ce credibilitate mai au instituţiile de putere europene, când funcţia publică europeană este remunerată pentru nişte persoane singure, fără familie, şi fără prejudecăţi morale, cu de până la 50 de ori, solda unui militar. Libertate, demnitate, onoare, respect, solidaritate, şi pace stimaţi colegi.Lupta este singura modalitate prin care se poate obţine o victorie! Data 20.12.2015 Liga Apărătorilor Patriei România
Trimiteți un comentariu