duminică, 13 decembrie 2015

INTERESUL POARTĂ FESUL

Atunci când s-a pus problema de a se alinia soldele și pensiile demnitarilor români la nivel european am fost de acord. Și pentru președintele României, Primul Ministru, Miniștri, Parlamentari, Prefecți, Primari, Consilieri, Directori centrali și locali, etc. Adică pentru un coș lunar de demnitar european pe persoană lunar de 4.500 euro, este normal să mai adaugi un spor de 1-2 mii euro, pentru confidențialitate, loialitate și prevenția corupției instituționalizate, și am votat pentru. Într-un stat civilizat un demnitar trebuie să primească o recompensă publică pentru efortul ce-l face demnitarul pentru binele poporului său sau mă rog a angajaților. Același lucru l-am considerat normal pentru managerii din armată, ordine publică, siguranță națională, justiție, ISU, pompieri, piloți, scafandri, medici, profesori, adacemicieni, etc. Dar nu putem fi de acord ca Apărătorii Patriei Romania, instituție cu tradiție bimilenară în apărarea gliei străbune, să primească solde de mizerie, în condițiile în care prestează la foc continuu cea mai grea meserie aceea de militar. Militarii sunt cei puțini care-și dau viața pentru cei mulți. Acum au venit tot felul precupețe să ne explice nouă militarilor că în alte state se poate trăi cu doi euro pe zi. Da, militarii nu au nevoie de pomene și nici nu pot sta cu mâna întinsă, ei pot trai prin supraviețuire. Dar atunci când se volatilizează patrimoniul public și sunt înstrăinate bogățiile statului una câte una, cum se poate să așteptăm să se facă minuni. Nu, se va face schimbarea scimbării și se va intra în normalitate iar Cezarului să-i fie dat dreptul său moral. In rest, sărbători cu bine oameni buni. Din când în când în istorie, românii mai taie porcii de Crăciu, ascultă colinde și se bucură de noul an. Dacă 2016 va fi un an al bunăstării, va fi bine și pentru cei de sus, dacă nu nu. Garantat 100%.

Niciun comentariu: