duminică, 10 ianuarie 2016

ANUL INTERNATIONAL DECEBAL

ANUL 2016 ANUL INTERNAŢIONAL DECEBAL Decebal, Rege dac (87-106), organizatorul si conducătorul a doua războaie de apărare împotriva expansiunii romane a fost înzestrat cu mari însuşiri militare şi politice. Acesta repurtat câteva victorii asupra romanilor. Abil diplomat, a încheiat cu Domitianus, după victoria romanilor de la Tapae, o pace favorabila dacilor (89), dar n-a încetat să se pregătească în vederea unui nou razboi cu romanii, pe care-l prevedea. A intărit armata, a fortificat cetăţile şi a încercat sa coalizeze împotriva romanilor toate popoarele vecine, la fel de ameninţate de cotropirea legiunilor romane. De la răstignirea lui Hristos nu trecuse decât aproape 100 de ani, şi primii creştini antiromani, îşi făceau veacul prin peşterile din ţara dacilor. Mulţi preoţi daci, tolerau pe primii creştini aciuiţi la noi de prigoana romanilor, şi din motive de interese comune, avute împotriva aceluiaşi duşman. Al doilea război cu romanii a început în 101. Deşi s-a apărat eroic, poporul dac a fost supus (în cele două campanii de la 101-102 şi 105-106), iar Decebal s-a sinucis pentru a evita umilinţa captivităţii. Columna, inaugurată în Forul lui Traian la Roma, înfăţişează principalele momente ale războaielor dintre cotropitorii romani şi locuitorii paşnici din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, respectiv popoarele dace, a fost terminată la 12 mai 113, cuprinde 155 scene, cu 2500 figuri. Acum o copie a Columnei Traiana se află expusă în sălime Muzeului de Istorie al României din Bucureşti. Ne place să spunem, cu mândrie, ca noi românii, avem doi mari strămoşi: Traian şi Decebal. Regele Decebal s-a născut între anii 55 si 60 (d.H.), era fiu al lui Scorillo, pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa existand o dovadă scrisă: textul (în limba dacă) “DECEBALUS PER SCORILLO”. Talentul militar al tânărului dac l-a ridicat destul de repede pe Decebal în fruntea armatei, iar când unchiul sau Duras - Diurpaneus a devenit prea bătrân pentru a mai fi rege, i-a cedat nepotului sau locul din fruntea poporului geto-dac. El ocupa tronul Daciei într-un moment în care tendinţele expansioniste ale Imperiului Roman, care-şi stabilise durabil frontiera pe linia Dunării, se accentuau rapid. Era anul 87 (d.H.), când împăratul roman Domitianus pornise o ofensivă împotriva Daciei, iar geţii aveau nevoie de un conducător tânăr, neânfricat si inteligent. Acesta s-a dovedit a fi Decebal. De altfel, întreaga s-a domnie a fost la fel de zbuciumată, trebuind să îşi conducă de nenumarate ori armata în luptele cu legiunile romane cotropitoare. După ultimile cercetări numele de Decebal ar fi un supranume, care înseamnă potrivit lingviştilor CEL VITEAZ, ca urmare a vitejiei demonstrate în luptă, numele sau real fiind DIURPANEU. Dacă despre Traian, împaratul roman se cunosc mult mai multe lucruri, Imperiul Roman atingând in timpul domniei sale cea mai mare întindere, viteazul rege dac Decebal nu a fost atât de glorificat în cronici, deşi este una dintre marile personalităţi istorice ale acelor timpuri şi acestor meleaguri. Totuşi, o excepţionala descriere i-a fost făcută de către istoricul grec Dio Cassius: “ Decebal era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil in a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibacie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, caracteristici care au făcut din el un duşman de temut al romanilor ." Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situaţie dificilă. In urma expediţiei dace din iarna anului 85 în sudul Dunării, Roma organizează prima campanie în inima Daciei. In vara anului 87 o armată de 6 legiuni, secondată de numeroase unităţi auxiliare şi comandată de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traversează Dunărea. Într-un defileu Decebal suprinde într-o capcană fortele romane, în luptă căzând însuşi comandantul roman, prizonieri, trofee şi stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal în Munţii Orăştie. Strălucita victorie îi oferă lui Decebal un răgaz de un an, timp în care neobositul rege încheie alianţe cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmanţii, iazigii si roxolanii, cu marcomanii şi quazii germanici. La un an de la înfrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie să facă faţa unei noi ofensive romane. Imparatul Domitianus, numeste un fruntea legiunilor pe guvernatorul Tettius Iulianus. Patrunzând în Dacia prin Banat, Iulianus este întâmpinat de Decebal, confruntarea îndarjită ce se încheie cu victoria romana. Dar dificultatile întâmpinate de armata romana în Panonia în lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, îl determină pe Domiţian să accepte ofertele de pace făcute de Decebal. Se încheie astfel în anul 89 o pace de compromis între Imperiul Roman şi Regatul Dac, în schimbul unor subsidii în bani, ingineri şi instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuând în urmatorii 12 ani de pace să-şi consolideze puterea şi statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată si instruită, se initiază un vast program de constructii civile si militare, soli încearca să stabilească relaţii cu popoarele şi statele inamice Romei. Dio Cassius descriindu-l pe Decebal spune: "Era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă; ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere;... Politica lui internă a fost de a construi cât mai multe cetăţi de apărare în jurul sediului central al puterii dacice, Sarmizegetusa. Altă preocupare a fost cea de a-şi întări armata. Aceste măsuri au fost luate în vederea unor viitoare războaie cu romanii. După aceste două campanii în anul 89 se încheie pacea între Domiţian şi Decebal. Condiţiile păcii au fost ca dacii să nu mai atace provincii romane, să nu se mai alieze cu duşmanii romanilor, să le returneze romanilor steagurile, armele şi prizonierii romani. În schimb dacii primeau bani, arme, constructori şi meşteri din partea romanilor periodic. Astfel Decebal devine ,,client’’ al Imperiului Roman şi face din această pace o pace avantajoasă dacilor. În anul 96 Domiţian moare şi la tron urcă tatăl lui Traian. După 2 ani Traian moşteneşte tronul şi hotărăşte să se răzbune pe statul dac. Aceasta consideră pacea din anul 89 o pace ruşinoasă pentru poporul romanşi încetează să mai furnizeze dacilor arme şi bani. El urmăreşte cucerirea Daciei din următoarele cauze: bogăţiile Daciei; pericolul pe care îl reprezintă Dacia pentru provinciile romane; dorinţa lui de a-şi mări teritoriul. În anul 101 începe primul război daco-roman încheiat în 102 cu victoria romanilor. Tot în acest an Deceebal semnează un tratat de pace cu Traian ale cărui condiţii sunt ca Decebal să nu mai construiască cetăţi de apărare şi să dărâme zidurile cetăţilor existente, să cedeze unele teritorii din Dacia romanilor, să nu mai încheie tratate de alianţă împotriva Imperiului Roman. Aceste condiţii făceau ca statul dac să fie vulnerabil împotriva unui atac. Decebal realizează acest lucru şi nu respectă nici o condiţie a păcii, el construind cât mai multe cetăţi în zona Munţilor Orăştie. În anul 103 începe construcţia podului peste Dunăre de către Apolodor din Damasc la Drobeta. Al doilea război daco-roman începe în anul 105 şi se sfârşeşte în anul 106 cu înfrângerea dacilor. În urma războiului cetăţile dacice sunt distruse, Sarmizegetusa este incendiată, Dacia devine provincie romană, iar Imperiul Roman îţi îmbunătăţeşte economia. Dacia a fost desfiinţată, însă nu toţi dacii au fost cuceriţi; triburi de daci liberi existau în nordul şi estul provinciei. Viata lui Decebal În iureşul bătăliei, deciziile nu sunt luate întotdeauna doar de căpeteniile oştilor. Nu numai ofiţeri, dar chiar şi grade inferioare, soldatii de rând vroiau să-şi arate bravura şi să se prezinte în faţa căpeteniilor lor cu un trofeu oarecare. Unul dintre aceste trofee a fost însusi capul generalului Oppius Sabinus. Viata lui Decebal - Înfrângerea Romanilor a fost cruntă şi vestea a zburat la Roma cu viteza fulgerului. Soldaţii romani au început să fie bântuiţi de spaimă, ceea ce era extrem de periculos pentru moralul celorlalte armate. Era de aşteptat ca lucrurile să nu se oprească aici. În aceste împrejurări, înşişi Dacii se preocupau de urmările posibile ale victoriei lor. De aceea, în loc ca regele Duras să se gândească la un triumf, după moda generalilor romani, el şi-a făcut un examen de conştiinţă şi şi-a spus că, la vârsta înaintatä la care ajunsese, după optsprezece ani de domnie, îi va fi greu să mai facă faţă altor confruntäri de acest fel. Romanii realizaseră cu multă abilitate „încercuirea politică şi militară" a Daciei, căci, în vest, Iazigii aflaţi în solda imperiului, au devenit apoi aliatii Romei. În răsărit, Geţia Minor era în întregime în mâinile Romanilor iar în nordul Pontului Euxin, regatul bosporan îl stăpâneau tot ei, moştenindu-l după eliminarea lui Mitridate Eupator. Dacii erau conştienţi de greaua lor situaţie şi de aceea regele Duras a socotit că sosise momentul să cedeze tronul unui rege tânăr, dotat cu calităţi politice, diplomatice şi îndeosebi militare. Acesta era Decebal, nepotul său. Vremurile tulburi n-au îngăduit, la sfârşitul anului 86, ca succesiunea la tron să fie însotită de manifestări şi serbări fastuoase. Probabil că au existat ceremonii simple, ca cele ce se fac pe câmpul de luptă, când comanda se trece unui alt şef militar. Nu este exclus ca însăşi armata să-l fi aclamat, după moda romană, câci comunicările în tot spaţiul tracic erau intense şi obiceiurile treceau lesne dintr-o tabărä în alta.Acest lucru este plauzibil avind in vedere reputatia capatata de tânarul rege in luptele din sudul Dunării. Armata romană obişnuia sa aclame şi să hotărască asupra noilor comandanţi, uneori chiar pe câmpul de bătălie, unde virtuţile acestora erau judecate cu severitate. Frontierele fiind permeabile, obişnuintele se împrumutau. Desigur, Marele Sfat al ţării se întrunise la Sarmizegetusa, aducând mulţumirile cuvenite lui Duras. pentru că fusese un rege bun şi, în timpul său, nu se manifestaseră rebeliuni şi sciziuni de seama. Dimpotrivă, curajul arătat la o vârstă înaintată, prin purtarea unui razboi preventiv, după cum o cereau circurnstanţele politice şi momentul, i-au creat o aureolă binemeritată. Asupra investiturii şi proclamării noului ,.rege al regilor Daci" n-au fost discuţii, adunarea nobililor votândul îu unanimitate. Era eroul zilei, întors victorios de pe câmpul de luptă, ca general al oştiIor dace. Nimeni altul mai bine ca dânsul nu putea să devină urmaşul regelui Duras, cu atât mai mult cu cât Decebal era principe mostenitor. In tradiţia traco-dacică, regele era ales pe viaţă si nu întotdeauna fiul celui precedent putea (sau trebuia) să fie ales succesor. El însă avea merite personale, dovedite în luptă, chiar în preajma succesiunii atât de bine chibzuite de unchiul său. N-a avut şi nu era cazul să se vorbească despre alţi candidaţi la suprema comandă a regatului, care se restrângea tot, mai mult sub încleştarea romană. Ultmiul rege dac are parte de cele mai multe izvoare atat scrise cat si arheologice. Se accepta unanim numele DECEBAL desi in cele mai multe izvoare latine apare sub forma DECEBALI iar pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul in limba daca:"DECEBALUS PER SCORILO" ceea ce inseamna "Decebal fiul lui Scorilo". Asadar este posibil ca adevaratul nume al regelui dac sa fie DECEBALUS. DOMNIA Regele Decebal s-a nascut intre anii 55-60 d.Hr., ca fiu al regelui dac Scorilo. Talentul sau militar il ridica in scurt timp in fruntea armatei iar cand unchiul sau DurasDiurpaneus ajunge prea batran ii ia locul bine meritat in fruntea poporului geto-dac in anul 87 d.Hr, cu ocazia ofensivei imparatului roman Domitian. Zbuciumata domnie a regelui dac dureaza pana in anul 106 cand desi este invins nu este ingenuncheat, el curmandu-si viata pentru nu a ajunge viu in mainile dusmanilor sai. CAPITALA Capitala statului dac aflat sub conducerea regelui Decebal era cu certitudine Sarmizegetusa Regia. Acum o capitala in adevaratul sens al cuvantului, mostenirea lasata de Burebista este un oras mult mai complex, inconjurat acum si de o asezare civila complexa. POLITICA INTERNA Putine izvoare s-au pastrat din multele si bine documentatele scrieri care au existat lucru stiut cu certitudine semnate de scriitori care au vizitat Dacia. Dar cele care au ajuns pana la noi, sunt suficiente pentru a realiza tabloul politicii interne dusa de regele Decebal. Pe plan militar isi dezvolta armata, acum adaptata insa la iminentul pericol roman. Pentru aceasta, numeste responsabili cu oastea, o doteaza cu arme noi de tip roman, aducand mesteri latini, primind dezertori din armata romana, studiaza modelul armatei adverse; Pe plan social este de mentionat stratificarea mai pregnanta si mai complexa a păturilor sociale, cu aparatele administrativ, judiciar, religios aferente; Pe plan administrativ construieste un aparat de stat care contine prefecti pentru fiecare ramura economica, la fel si in industrie, detine o cancelarie competenta, aparatul judiciar este mai bine gandit decat cele anterioare aparatul religios se mentine in forma cunoscuta de conducere duală (rege si preot), in plus invatamantul prezinta o dezvoltare mai accentuata in aceasta perioada; Pe plan economic canalizeaza negotul, spre deosebire de perioada Burebista, pe directia Dacia-Imperiul Roman (arheologia confirma cantitatea foarte mare de produse importate iar izvoarele scrise cea exportata), agricultura se mentine la cote superioare cu aceleasi maxime la cereale, ovine si produse apicole. Industria metalifera, fie ca e vorba de metale ferose pentru arme (pentru dotarea puternicei armate), fie ca e vorba de metale pretioase (care ajung sa ia forma numeroaselor podoabe descoperite sau care ajung in visteria regala destul de mare pentru a scoate din impasul financiar Imperiul Roman), prezinta o dezvoltare fara precedent; Pe plan religios construieste noi si magnifice sanctuare in incinta sacra a capitalei ceea ce demonstreaza rolul important pe care il avea religia in societatea dacică, si importanta pe care i-o acordau atat regele cat si viceregele-preot, Vezina. POLITICA EXTERNA Caracteristica principala a politicii externe dusa de regele Decebal este imbinarea cu ingeniozitate a actiunilor militare si a celor diplomatice atât cu adversarii cat si cu aliatii.In anul 87 d.Hr. in urma unei solii batjocoritoare, imparatul Domitian il trimite pe generalul Fuscus sa atace Dacia, acesta fiind insa distrus la Turnu Rosu. Ofensiva este reluata de romani in anul 88 d.Hr. sub conducerea lui Tettius Iulianus. Apriga batalie de la Tapae ii scoate oficial pe romani invingatori (aici se desfasoara episodul in care Vezina scapa de pe front prefacandu-se mort). Domitian nu fructifica avantajul si pleaca sa ii pedepseasca pe cvazi dar actiunea se termina rău pentru romani care vor fi nevoiti sa cadă la pace cu dacii. Această pace din anul 89 pare a avea termeni buni pentru romani, Domitian premiaza soldatii romani, este aclamat ca invingator si totusi ani de zile aceasta pace este privita la Roma ca una rusinoasa pentru romani din pricina ca Imperiul va cumpara cu bani grei linistea de la sudul Dunarii. Pilda de eroism a Regelui Decebal şi a ostaşilor săi, care au fost printre primele generaţii de Eroi Apărători ai Patrei, vor genera exemple pentru generaţiile următoare, în sensul că unele popoare mici pot fi cucerite, însă învinse niciodată. Este cunoscut în istorie faptul, că romanii au comis în timpul şi după cucerirea Daciei masacre, crime de război şi împotriva păcii şi omenirii, şi năvalirea asupra vecinilor de la Est s-a produs din mândrie, trufie şi lăcomie. Faptul că generalii, ofiţerii şi ostaşii daci care au luptat împotriva legiunilor romane au fost supuşi unui regim de teroare şi de extincţie parţială este recunoscut de istorie, mulţi dintre aceştia fiind făcuţi sclavi şi au fost trimişi la Roma să lupte în arene pentru deliciul publicului metropolei, sau să lucreze în construcţii şi în administraţia romană. Mulţi sclavi daci, viteji din fostele armate ale lui Decebal, şi-au câştigat libertatea şi au devenit primii manageri ai treburilor Romei, dovedindu-se cinstiţi, bine pregătiţi profesional, drepţi şi loiali funcţiunii publice asumate, spre deosebire de cei romani care erau corupţi, afemeiaţi sau efeminaţi şi plini de vicii. Se pare că multe din perceptele moştenite din Dreptul Roman ce constituie fundamentul justiţiei moderne la nivelul Uniunii Europene, au fost preluate din dreptul tradiţional al poporului dac, exercitat de preoţi şi comandanţii militari, însă deliberarea cere se face acum de Curtea cu Juri din Dreptul Anglo-Saxon se făcea de către Sfatul Bătrânilor, ce nu lăsau o libertate deplină unor tineri magistrţi tocmai pentru a nu se comite abuzuri sau judecăţi strâmbe. Chiar şi exercitarea căilor de atac, erau prevăzute în normele dreptului dacic, lucru preluat de Romani ulterior. De fapt în multe privinte ca de pildă obiceiurile, limba, tradiţiile erau comune între romani şi daci, iar aceştia puteau vorbi liber între ei, fără a mai fi nevoie de translator. Juridic vorbind acum, cei ce slujesc România în modul cel mai eficient, respectiv Apărătorii Patriei din România, membri şi nemembri ai forţelor de apărare, militare, de siguranţă, ordine publică, prevenire şi gestionare a dezastrelor sau a crimelor împotriva păcii şi a omenirii, sunt urmaşii luptătorilor pentru apărarea poporului român din toate timpurile şi locurile. Generaţiilor actuale, le revine sarcina de a cinsti şi respecta tradiţiile de luptă al Apărătorilor Patriei România, şi să se pregătească pentru a face faţă noilor provocări şi ameninţări de război economic, asimetric, neconvenţional, hibrid şi informaţional ce vin din partea cotropitorilor care la fel ca acum 1910 ani, vin să ne ia bogăţiile, să ne impună noi legi şi reguli contrare traiţiilor noastre, să ne impună diferiţi conducători şi guverne obediente, pentru a face ca în final noi să trăim mai rău şi ei mai bine. De notorietate este şi prigonirea din ultimii 26 de ani a militarilor, poliţiştilor, jandarmilor, slujitorilor în serviciile secrete, a preoţilor, poeţilor, scriitorilor şi dramaturgilor patrioţi, a organizaţiilor patriotice şi de apărare a tradiţiilor culturale ale naţiunii române, ca o repetare a tragediilor indurate de poporul nostru acum aproape 2.000 de ani. Ori statul care nu-şi respectă şi apreciază slujitorii săi cei mai devotaţi, iar cei care conduc trebuirle ţării se lasă cumpăraţi, influenţaţi, manipulaţi de interese străine economice sau politice sau de altă natură, sau cei ce fac legi, creează prin acestea proprii avantaje materiale în defavoarea apărării patriei România, are o mare problemă existenţială, lucru dorit de duşmanii noştri.
Trimiteți un comentariu