ARMATA ROMANA LA CUMPANA EXISTENTEI SALE

Cine îşi bate joc de oastea ţării? Text reprodus din Ziarul Romania Mare din 4 şi 11 ianuarie 2016

Vitejii de la Cãlugãreni, comandanţii şi ostaşii care învinseserã cea mai mare putere militarã a lumii din acel moment – armata otomanã – au fost prigoniţi şi eliminaţi fizic timp de peste 40 de ani, dupã ce, la 1601, Mihai Reântregitorul de Patrie a fost asasinat, în scopuri meschine, de un tradãtor pe nume Basta. Complotul prin care a fost asasinat Mihai Viteazul, în tabãra militarã de la Cîmpia Turzii, s-a comis din cauza mândriei, trufiei şi lãcomiei celor care veniserã sã-şi adape caii cu cîteva sute de ani înainte, cete de turco-mongoli sosiţi de dincolo de Urali, cãrora nici mãcar creştinarea nu le-a schimbat concepţiile de viaţã criminale şi antihumanitariste. Chiar şi acum, comit acte de terorism. Nici militarii din urmãtoarele generaţii nu au avut o soartã mai bunã, dupã lovitura de stat prin care Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Unirii din 1859 a fost înlãturat de la tron de cãtre boierii trãdãtori de neam şi ţarã, care au adus la conducerea Principatelor Unite persoane din alte naţii şi credinţe, strãine de spiritul neamului nostru greu încercat în Istorie, care au ocupat tronul ţãrii fãrã o justã cauzã. Prin grija unor forţe oculte din statele apropiate de la Apus şi de la Rãsãrit, militarilor care au format primele unitãţi combatante de infanterie, artilerie, geniu, logistice, poliţie, serviciul de siguranţã al statului, aşa cum se consemneazã în presa vremii, sub pretexte absurde şi injuste, de aşa-zisã corupţie, erau purtaţi prin tribunale, primind ani grei de temniţã şi ocnã, ca un fel de rãzbunare pentru contribuţia acestora la unitatea celor douã provincii locuite de acelaşi neam majoritar şi de întemeietori ai unei armate moderne, democrate, scăpate de canoanele regulamentelor organice sau ale destructurărilor din timpul domniilor fanariote. Chiar sforarii camarilei regale comiteau acte abominabile faţă de militari şi armată, în scopul influenţării justiţiei şi a opiniei publice, împotriva demnitarilor militari români, inclusiv diplomaţi. Aceştia, complet nevinovaţi, dupã ce erau trimişi la ocnã, li se confisca averea, iar familiile erau obligate sã plece în bejenie, în Occident. Poeţii şi scriitorii, ziariştii, artiştii plastici, dramaturgii şi megieşii unionişti au fost supuşi, dupã izgonirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unor supravegheri şi represiuni nedrepte din partea poliţiei secrete regaliste, pentru a stinge din mintea românilor orice urmã de patriotism şi dragoste de ţarã. Programa şcolarã s-a modificat în sensul în care limba românã avea un numãr redus de ore de predare, în schimb, limba germanã şi rusã, greaca şi ebraica erau predate intensiv, iar din istoria şi geografia patriei s-au scos zeci de capitole, care vorbeau despre istoria veche şi despre teritoriile ocupate de popoarele pre-socratice de neam dac, trac sau getic. Nici Biserica Ortodoxã nu era scutitã de persecuţii în favoarea catolicilor şi protestanţilor, precum şi a unor secte pradoslavnice de rit vechi, constituite artificial. În acei ani, un jurnalist şi poet ca Mihai Eminescu era marginalizat şi supravegheat non-stop, din înalt ordin regal, de poliţia secretã obedientã coroanei venite din Germania, fiind frecvent fãcut nebun pentru convingerile sale patriotice. Exegeza literalã obedientã şi cercurile regaliste antiromâneşti vorbeau despre acest ilustru cãrturar român ca despre un om lipsit de talent literar, fiind obligat sã se mute de la o redacţie la alta, sau fiind lipsit de mijloace materiale de trai. Chiar şi după moartea acestuia familia sa a avut de suferit, deoarece anumite etnii sau persoane având o morală discutabilă, au dorit să-i vândă manuscrisele şi obectele personale, în contul unor pretinse despăgubiri, pentru aşa zise calomnii din articilele publicate de genialul publicist. Vãduvelor şi orfanilor eroilor de la Griviţa, Rahova, Vidin, Plevna, care au luptat în Războiul de Independenţă de la 1877, mult timp nu li s-a recunoscut statutul şi nici nu au primit vreo recompensã materialã pentru supremul sacrificiu fãcut de soţii şi taţii copiilor, aceste familii fiind nevoite sã umble în zdrenţe sau sã lucreze cu ziua pe la negustorii greci sau armeni, pentru a se întreţine. Ofiţerii şi ostaşii care au fost glorificaţi de presa vremii, pentru eroismul lor din timpul luptelor cu armata turcã, nu numai cã au fost uitaţi şi trecuţi în rezervã fãrã drept de pensie, dar au fost prigoniţi de autoritãţile vremii, mulţi dintre aceştia dispãrînd fãrã urmã, fãrã a se mai şti locul de îngropãciune. O urã atavicã generatã artificial împotriva glorioasei Armate Române, care cu sacrificiul miilor de ostaşi a cucerit Independenţa României, a fost dominanta cu care s-a continuat prigonirea apãrãtorilor patriei şi în Secolul XX. Dupã ce armia românã a luptat cu glorie şi eroism în primul rãzboi mondial, la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Jiu, Budapeste, avînd pierderi de sute de mii de victime: morţi, rãniţi, dipãruţi, mari mutilaţi şi dupã înfãptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, patria noastrã întrînd în hotarele de drept ancestrale, a continuat cu şi mai mare rîvnã prigonirea ofiţerilor şi ostaşilor români patrioţi, fiind consideraţi o piedicã în spolierea bogãţiilor aparţinînd domeniului public. Puşcãriile şi ospiciile de nebuni au fost din nou umplute de eroii neamului, deoarece nu s-a dorit reinserţia lor socialã, şi nici plata unor drepturi financiare cuvenite, deoarece dacă s-ar fi făcut aceste plăţi de la buget, nu ar mai fi avut de unde sã fie periat bugetul ţãrii de zeci de milioane de lei aur de cãtre casa regalã. Mai mult în anul de graţie 1916 suveranul a hotărât în mod despotic, şi autarhist, în conivenţă cu spionajul britanic şi Ohrana Ţaristă, să predea Teazaurul României, în custodia Rusiei, pentru ca ulterior, sã-l facã pierdut. Din acest tezaur, în 1956 URSS a restituit o mică parte, respectiv Cloşca cu Puii de Aur şi câteva tablouri, rămânând nerestituită cantitatea de 197 de Tone de aur, parte în lingouri, parte în monezi, icoane, odoare sfinte, cărţi rare, etc. de o valoare instimabilă. Suplimentar URSS a mai preluat în luna septembrie 1944, 369 Tone de Aur din Tezaurul Băncii Naţionale, cu complicitatea suveranului de atunci, Regele Mihai, care a primit în schimb o medalie Pobeda de la sovietici şi un avion de transport militar. Referitor la aceste tezaure, care aveau în total 566 Tone de Aur cu titlul 99,99999% puritate şi a vaorii reactualizate a acestor tezaure de 350 miliarde euro, în lipsa cărăra România nu s-a putut dezvolta şi moderniza corespunzător, se menţionează că numitul Guvernator Isărescu Mugur de la Banca Naţională, deşi era obligat potrivit fişei de post şi a atribuţiunilor de serviciu, să stăruie să recupereze aceste valori ale naţiunii noastre, timp de peste 26 de ani, din motive necunoscute, dar foarte suspecte, nu a redactat nici măcar o simplă scisoare prin care să solicite retrocedarea tezaurelor şi dobânzile aferente perioadei de întârziere de la retrocedare. Suspect este şi faptul că acele garanţii păstrate de Rusia în custodie, reprezentau peste 500 miliarde dolari, el a semnat angajarea unor credite externe care acum sunt de 168 miliarde euro, girând împrumuturile cu alte garanţii, adică zăcămintele minerale din ţară şi aflate în platforma continentală a Mării Negre, fapte deosebit de grave, care au produs deficite la fondurile de salarii şi pensii şi neexecutarea unor lucrări din infrastructură. Suspect este faptul că organele în drept, amână nejustificat lămurirea acestei cauze cu un impact social deosebit, ce a condus la pauperizarea întregii populaţii. Ori, dacă în 26 de ani BNR nu a redactat nici măcar o simplă scrisoare pentru restituirea tezaurului, dimpotrivă, aceasta umblînd mai mult să asigure facilităţi financiare sporite băncilor străine, este un lucru de neimaginat. Umilinţa şi represiunea injustă împotriva armatei şi ofiţerilor combatanţi în al doilea Război Mondial, a continuat şi după împuşcarea Mareşalului Ion Antonescu din 1 Iunie 1946. Au fost persecutaţi aşii aviaţiei române, vânătorii de munte, geniştii şi artileriştii, comandanţii de regimente, divizii şi armate, comandanţii de la jandarmi şi servici secrete şi, în general, ofiţerii şi militarii decoraţi pentru merite deosebite. Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi (mai ales cei din Basarabia, care au fost deportaţi în Siberia), sau au primit ani grei de temniţă la Jilava, Gherla, Rahova, la Canal, în Deltă. Fără nici un drept de pensie, pentru cei care aveau dreptul potrivit legii să o primească mulţi comandanţi de armată au ajuns păzitori la vite, muncitori necalificaţi, hingheri sau lucrători cu ziua prin agricultură. Partidul impus la putere de ocupantul aliat, a format cadrele de represiune pentru persecutarea militarii-eroi, sau ofiţerii supravieţuitori, aceştia primind fără vreo vină pedepse cu detenţia pe viaţă sau condamnarea la moarte, fiind consideraţi duşmani ai poporului, deoarece luptaseră pentru reîntregirea ţării, fiind urmăriţi şi persecutaţi peste tot pe unde mergeau. Puţini apărători ai patriei au scăpat fără condamnări cu pedepse aspre, insă cei mai mulţi au murit ca urmare a tratementelor dure de exterminare la care au fost supuşi de călăii sistemului obedient lui Stalin. Devenise o sarcină de partid ca intelectualii, şi militarii patrioţi, să fie supravegheaţi, filaţi, urmăriţi penal, blocaţi sau condamnaţi pentru fapte iluzorii, mulţi dintre aceştia plătind cu viaţa, precum Leontin Sălăjan, Ion Ioniţă, Vasile Milea, Velicu Dumitru, Grigore Baştan şi mulţi alţii. La fel se întîmplă, din păcate, şi în prezent. Neplata la timp a soldelor, pensiilor la nivel european, într-un stat care are suficiente resurse materiale şi bogăţie publică, neglijarea acordării drepturilor de hrană, etc., fondul de salarii şi pensii fiind diminuat în favoarea cumpărării unor vase de luptă depăşite tehnic, rachete antitanc, avioane uzate, aruncătoare a căror ţevi explodeaxă în poligon, maşini de teren din import, şi închiderea fabricilor de autocamioane, tancuri şi transportoare blindate şi maşini de teren, avioane, helicoptere armanet de artilerie, rachete şi tahnică de geniu, desfiinţarea industriei de apărare, a arsenalelor armatei, concomitent cu scăderea efectivelor şi deturnarea de la scopul armatei de apărare a patrei şi transformarea în companii de mercenari cere luptă prin lume pentru interesele unor companii multinaţionale, etc. Din această cauză, un număr imens de colegi au decedat prematur, iar la apelurile solemne ale promoţiilor de absolvenţă au răspuns un număr tot mai mic de camarazi. Oare cine ne urăşte aşa de mult încît să ne vadă dispăruţi de pe acest pămînt. Se poate constata că foarte mulţi miniştri, generali, colonei, sute de ofiţeri de armată, poliţie şi poliţie de frontieră sau de la jandarmerie sau servicii secrete sunt judecaţi şi condamnaţi pentru abateri disciplinare, fără a se mai ţine cont măcar de hotărîrea comandanţilor acestora. Anticorupţia este utilizată ca un instrument de poliţie politică şi împotriva militarilor. Nici acum oastea ţării şi Apărătorii Patriei România nu sînt scutiţi de o represiune financiară injustă, comisă în formă calificată şi continuată de autorităţile puterii legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost emise, fără justă logică juridică, acte normative care intră în contradicţie unele cu altele, formînd o legislaţie stufoasă, care limitează, pe zi ce trece, drepturile militarilor. În fond, militarii noştri sînt buni numai pentru a muri în luptă prin Afganistan, Kosovo, Kandahar, Irak, iar cînd este vorba de obligaţiile statului faţă de aceştia, toată lumea se face că plouă, inclusiv şeful statului. Acum, la elaborarea bugetului pentru anul 2016, banii militarilor au fost redirecţionaţi din condei pentru creşterea salariilor şi indemnizaţiilor preşedintelui şi consilierilor săi. De asemenea, s-a „lucrat“ pentru dublarea salariilor primului-ministru, a miniştrilor, a consilierilor, a primarilor, prefecţilor, consilierilor locali, municipali şi judeţeni, a celor din învăţămînt şi administraţia publică locală sau centrală, pentru finanţele publice. Pînă şi parlamentarii şi-au votat o lege a lor, trecînd peste conflictul de interese, prin care şi-au triplat veniturile. Doar armata şi militarii în rezervă sau retragere au rămas de căruţă, adică se încearcă să li s-au redus veniturile cu 60%, pînă la plafonul jumătăţii salariului minim pe economiei. Această acţiune, de eliminare fizică prin holocaust şi extincţie a Armatei Române, produsă imediat după 1990, şi continuată acum, cînd mai avem 15% din efectivele şi tehnica de luptă de atunci, este constantă şi din ce în ce mai puternică. Represiunea Apărătorilor Patriei, avînd un element de continuitate istorică de mai bine de patru secole, militarii activi şi rezervişti au fost umiliţi, minţiţi, exterminaţi şi lăsaţi fără sprijin material la vîrste înaintate, prin legi strîmbe, făcute în numele duşmanilor statului nostru, iar acum, pentru anul 2016, se pregăteşte distrugerea explicită a sistemului naţional de Apărare, prin aruncarea în mizerie a ostaşilor Patriei. Nu pentru acest lucru a trecut armata de partea poporului acum 26 de ani, în însângeratul Decembrie 1989. Din peste 5 milioane de luptători, militari activi, rezervişti moblizabili şi gărzi naţionale, armata actuală numără circa 16.600 de efective trupă, iar serviciul militar obligatoriu, aşa cum este în toată lumea fost eliminat.Oare ne gîndim că dacă la Clubul Colectiv fetele şi băieţii ar fi urmat un stagiu minim de pregătire militară şi de disciplinare sau de învăţare cum să acţioneze în situaţii diferite de luptă, poate acum nu am mai fi avut peste 200 de victime, din care 63 au murit deja.Armata cea Mare a fost tot timpul trup din trupul Patriei noastre, iar acuma a fost tranformată în mercenari de actualii guvernanţi. Întotdeauna în Istorie, începînd de la Burebista, atunci cînd armata a fost umilită şi marginalizată sau pedepsită în masă, prin reducerea soldelor şi pensiilor cu mult sub limita existenţială posibilă, au fost afectate siguranţa şi existenţa statului. Ori, nealocarea de la buget a banilor pentru îngrijirea mormintelor eroilor Patriei din toate timpurile căzuţi pe cîmpurile de bătălie de pretutindeni, prin tăierea banilor pentru funcţionarea capelelor militare, a salariilor preoţilor militari, reprezintă o blasfemie şi o crimă de înaltă trădare împotriva memoriei Eroilor Patrei. Aceştia nu au nevoie de coroane de la politicieni ci de pomenirea lor în neştearsă amintire. Neasigurarea drepturilor de echipament pentru ostaşii şi ofiţerii români de ani de zile, a reactualizării normelor de hrană pentru militari şi familiile lor, lipsirea dreptului de a primi pămînt pentru construcţia de locuinţe, pentru taxele de studii pentru copii, compensaţii materiale pentru nevestele sau soţiile ofiţerilor care nu au serviciu, dar care îngrijesc copii minori, acordarea tichetelor de concedii de odihnă şi de tratament pentru refacerea forţei de muncă, sporuri pentru orele suplimentare prestate în slujba statului, pentru riscurile generate de munca în condiţii speciale a militarilor, pentru acoperirea poliţelor de asigurare pentru accidente de muncă sau decese ca urmare a îndeplinirii misiunilor de luptă etc., acestea sînt tot atîtea acte de barbarie la adresa armatei române, poliţiştilor, jandarmilor, agenţilor de securitate guvernamentali şi privaţi, etc. Dar crima cea mai gravă este discriminarea continuă a militarilor noştri faţă de profesiuni civile fără riscuri, care aduc şi avantaje materiale, cum ar fi de exemplu magistraţii şi funcţionarii guvernamentali, dar mai ales faţă de militarii din celelalte state din Europa şi NATO. Ori, dacă s-a negociet ca odată cu aderarea la aceste structuri asociative să se facă asigurarea inter-operabilităţii tehnicii, logisticii, armamentului, informaţionale şi a metodologiei de instrucţie sau de luptă, cine îşi poate permite să nu ţină cont şi de compatibilitatea financiară profesională pentru persoanele care au aceleaşi grade şi funcţii din diferite armate. Adică principiul european al dreptului muncii, potrivit căruia la muncă egală se va face plată egală, statuta încă din 1789, din timpul Revoluţiei Franceze, nu se mai aplică pe teritoriul României? Să i se dea Cezarului ce este al Cezarului, să se achite imediat şi fără alte formalităţi soldele şi pensiile restante ale militarilor, să fie actualizate la zi, calculate de la data aderării României la NATO, fără nici o cerere prealabilă, ca un drept sacru pentru munca prestată în folosul statului. Persoanele vinovate de neaplicarea principiilor europene ale dreptului muncii şi care au încălcat, cu bună ştiinţă, convenţiile internaţionale de aderare la NATO să fie trimise în judecată în stare de arest preventiv, cu luarea măsurilor de sechestru asiguratoriu. Dacă nici în acest ultim ceas nu se înţelege să se respecte Armata, Statul Român, Naţiune şi Patria, urgent vor trebui desfiinţate toate structurile de putere ale statului şi va fi nevoie să se facă un Referendum pe data de 1 Martie 2016, şi reformarea tuturor instituţiilor, conform solicitărilor transmise de societatea civilă, după drama produsă în Clubul Colectiv, unde au murit tineri nevinovaţi. Libertate, demnitate, onoare, respect, solidaritate, luptă şi pace, stimaţi colegi, asta este ceea ce cerem!